Ştirea zilei

Botez însângerat la Petreşti

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Duminică dimineaţa, la ora 3.25, Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată prin 112 că la un local public din Petreşti, între mai multe persoane care participau la un botez, a izbucnit un scandal cu bătaie. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au intervenit pentru aplanarea conflictului şi au constatat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între V.A., de 37 de ani, din Petreşti şi M.T., de 37 de ani, din Cluj Napoca, a izbucnit o ceartă. În timpul altercaţiei, bărbatul din Petreşti a încercat să-i secţioneze jugulara cu un ciob de sticlă clujeanului. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Alba de unde a fost transferată la Spitalul de Chirurgie Plastică Cluj, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, deoarece în urma tăieturii a rămas paralizat pe partea stângă a feţei. Bărbatul din Petreşti este urmărit penal sub aspectul comiterii tentativei la infracţiunea de omor calificat. Tribunalul Aba a luat faţă de acesta măsura obligării de a nu părăsi localitatea pe durata a 30 zile. (N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

12-13 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp De joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 10.00, până vineri, 13 noiembrie 2026, la ora 10.00, zona din Alba a Munților Apuseni este sub incidența unei avertizări meteo Cod Portocaliu de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

George Simion și AUR anunță că vin la Alba Iulia chiar dacă primarul Gabriel Pleșa vrea să interzică manifestațiile politice: ,,Pe 1 Decembrie de Ziua Națională vom fi la Alba Iulia, chiar dacă vor unii sau nu”

Bogdan Ilea

Publicat

în

George Simion și AUR anunță că vin la Alba Iulia chiar dacă primarul Gabriel Pleșa vrea să interzică manifestațiile politice: ,,Pe 1 Decembrie de Ziua Națională vom fi la Alba Iulia, chiar dacă vor unii sau nu” George Simion, liderul AUR, a anunțat joi dimineața, printr-o postare publicată pe o rețea de socializare că pe […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Taxa turistică revine la Alba Iulia în 2027: Cât vor plăti turiștii pentru fiecare zi de cazare

Ioana Oprean

Publicat

în

Taxa turistică revine la Alba Iulia în 2027: Cât vor plăti turiștii pentru fiecare zi de cazare Taxa de promovare turistică ar urma să fie reintrodusă la Alba Iulia începând cu 2027, la un nivel de 2 lei pentru fiecare adult și fiecare zi de cazare. Măsura este inclusă în proiectul de hotărâre nr. 495 […]

Citește mai mult