Curier Județean

BLAJ: ”Păruială” cu înjurături începută de copii și continuată de părinți – Au intervenit jandarmii să-i despartă

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

O ceartă între copii, continuată de părinţi, a fost motivul pentru care un echipaj de jandarmerie a intervenit luni, 18 august, pe strada Plopilor din municipiul Blaj. Doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional.

Petrecerea Divorțaților

Intervenţia a fost solicitată prin apel la 112, în jurul orei 20.00. S-a constatat că sursa întregului incident a fost o ceartă între doi copii, motivul fiind acela că unul nu a vrut să-i împrumute bicicleta personală celuilalt.

”Minorii s-au înjurat şi s-au ameninţat cu bătaia, fiind auziţi de părintele unuia dintre ei. Acesta, în loc să dea dovadă de maturitate şi responsabilitate şi să acţioneze pentru aplanarea conflictului, a luat apărarea odraslei şi, împreună l-au înjurat pe celălalt copil. În scurt timp, în scenă a intrat şi tatăl celui din urmă, rezultând un episod de violenţă verbală, la care asistau şi chiar începeau să participe aproximativ 20 de cetăţeni din zonă. S-a acţionat de urgenţă pentru aplanarea situaţiei tensionate, iar principalii vinovaţi au fost identificaţi şi sancţionaţi contravenţional. Astfel, P.R. ( 37 de ani ) şi R.C. (25 de ani), ambii domiciliaţi în Blaj, au primit câte o amendă în valoare de 200 de lei”, precizează Cosmin Jurcoveț, reprezentantul IJJ Alba.

Totodată, cu scopul de a preveni pe viitor astfel de comportamente,  celor doi bărbați li s-a adus la cunoştinţă prevederile art. 371 C. pen., potrivit căruia “ fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]

Citește mai mult

Curier Județean

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]

Citește mai mult