Blaj – orașul perfect pentru un city break în luna decembrie
Blaj, un oraș plin de istorie, cochet, curat, primitor, la 37 de kilometri de municipiul Alba Iulia, este un loc perfect pentru un city break în luna decembrie.
De Ziua Națională a României, administrația locală a pregătit program tradițional și atractiv. În 29 noiembrie, de la ora 17.00, în Catedrala Mitropolitană ”Sfânta Treime”, primăria Blaj vrea să rememoreze, prin intermediul artei, evenimentele istorice importante care au făcut legătura între Blaj cu a sa Câmpie a Libertății și Alba Iulia anului 1918. Vor fi amintite momente precum: discursul lui Simion Bărnuțiu, ”Deșteaptă-te, române” a lui Andrei Mureșanu sau constituirea Consiliului Național Român. Spectacolul aduce în fața blăjenilor artiști cu renume la nivel național precum actorul Adrian Păduraru, soprana Bianca Ionescu, tenorul Răzvan Săraru și interpretele de muzică populară Leontina Pop și Maria Butilă. Evenimentul va începe cu o rugăciune oficiată în memoria înfăptuitorilor Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 și va beneficia de prezența PS Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopale Majore de la Blaj.
Al doilea eveniment dedicat Zilei Naționale a României va avea loc, în 1 Decembrie, tot în Catedrala Mitropolitană ”Sfânta Treime”, punctul terminus pentru majoritatea evenimentelor importante din istoria Blajului. Corala Armonia din Baia Mare va susține sub conducerea dirijorului Adrian Iercoșan un concert extraordinar sub titlul ”Rugă pentru țară”. Iubitorii muzicii culte din Blaj vor avea ocazia să asculte un recital susținut de unul dintre cei mai valoroși organiști din țară, Remus Von Henning.
Una dintre cele mai reprezentative sărbători pentru orașul pe care marele poet, Mihai Eminescu, l-a ”salutat din inimă” și numit ”Mica Romă” este Târgul Căciulilor care va avea loc, și în acest an, în 6 decembrie, de Sfântul Nicole, zi în care iluminatul festiv va cuprinde o parte din municipalitate. Târgul Căciulilor, o manifestare cu tradiție de sute de ani, cu produse tradiționale și moderne, la care vor participa peste 200 de comercianți, este o ocazie bună pentru reînnoirea garderobei, dar și pentru găsirea cadourilor de sărbători.
”Târgul Căciulilor” nu este definit însă doar de comercianţii de căciuli, ci reprezintă cel mai mare târg al Blajului, pentru că există standuri cu de toate: îmbrăcăminte din stofă sau piele, încălţăminte din piele sau înlocuitori, covoare şi carpete, oale de lut şi fontă, cazane din cupru pentru ţuică, jucării, decoruri de Crăciun, dar și obiecte de artizanat.
În ceea ce privește împodobirea orașului, primarul Gheorghe Valentin Rotar a afirmat că s-au păstrat ornamentele de anul trecut și vor fi cumpărate altele noi. Este vorba despre o pânză de păianjen care va fi amplasată la giratoriul de la intrarea în oraș. Între Republicii și Avram Iancu va fi amenajat un tunel de lumini, iar zona Eroilor va fi suplimentată cu steluțe. Totodată, pentru a intra în atmosfera specifică, în zonele centrale, vor fi montați și împodobiți trei brazi naturali. O parte din oraș a fost deja împodobit și pregătit cu steaguri tricolore pentru Ziua Națională a României.
Administrația locală va organiza, și în acest an, Revelion la Căminul Cultural din Tiur, subvenționat pentru pensionari. În ceea ce privește artificiile de Anul Nou, Gheorghe Rotar a precizat că Blajul nu va ieși din tipare și va lua aceeași decizie ca și celelalte administrații.
Cei care aleg Blajul ca destinație de weekend sau în zilele declarate libere se pot relaxa în diverse locuri precum Piața 1848, Câmpia Libertății, Teiul lui Eminescu, Crucea lui Avram Iancu, Catedrala Sfânta Treime, Castelul Mitropolitan, Școala Ardeleană, muzeul de istorie ”Augustin Bunea” sau parcul central. Mai multe informații și fotografii cu acestea puteți găsi în acest material – Atracțiile turistice din Blaj, orașul pe care Mihai Eminescu l-a ”salutat din inimă” și denumit ”Mica Romă” (Click)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale
Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale În august 2026, structurile de cazare din județul Alba (cu cel puțin 10 locuri) au găzduit 41.877 de turiști, cu 18,2% mai mulți decât în iulie, dar cu 193 mai puțini ( 0,5%) […]
Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia
Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia Viitoarea companie publică de transport din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud ar urma să aibă 105 angajați. Dintre ei, 77 ar fi conducători auto. Salariul brut bugetat pentru un șofer este de 8.493 lei pe lună. […]
VIDEO | Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare
Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare Locuitorii municipiului Aiud vor avea, începând cu 20 noiembrie 2026, un nou magazin Lidl. Noul supermarket, construit pe strada Transilvaniei nr. 156, se pregătește de deschidere, iar aprovizionarea cu marfă ar urma să înceapă […]







