Actualitate

Bingo! Ai câştigat o …ţeapă!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Pe timp de criză economică şarlatanii nu au odihnă, aceştia muncind intens la propria lor prosperitate în detrimentul românilor săraci şi creduli, care încă mai aşteaptă să-i lovească un teanc de bani căzuţi din cer. După moda ţepelor date prin SMS, care a încărcat binişor conturile unor tineri cu iniţiativă, un trend similar se înregistrează zilele acestea, în reţelele de telefonie fixă. O voce bărbătească se recomandă cu un nume fictiv (şi că este de la Departamentul de Jocuri şi Concursuri al reţelei respective de telefonie fixă) spunându-i interlocutorului de la celălalt capăt al firului că a câştigat …10.000 de euro, la o tragere la sorţi în care a fost introdus numărul său de telefon fix. Dar, pentru că întotdeauna există un dar, pentru a intra în posesia fabuloasei sume, trebuie ca abonatul să depună în contul indicat de falsul reprezentant al reţelei de telefonie suma de 880 lei. Dacă este pensionar, îi oferă o reducere la… „ţeapă” şi nu trebuie să depună decât 440 de lei. Culmea, există şi oameni care îi mai cred pe aceşti ţepari. La Poliţia Alba Iulia există deja o plângere în acest sens. Un om a depus deja într-un cont 500 de lei, fermecat de câştigurile promise de necunoscutul de la celălalt capăt al firului. A renunţat la 500 de lei din venitul său fără să se gândească la faptul că a câştigat la un concurs la care nici nu participase. În plus, nici un moment nu şi-a pus problema că atunci când câştigi un concurs iei bani, nu dai bani. Aşa că, mare atenţie la promisiunile necunoscuţilor! Avertismentul este valabil doar pentru aceia cărora le pasă într-adevăr dacă rămân fără 500 sau 1000 de lei din pensie, respectiv salariu. De restul, ce să mai zic…poftă mare la ţepe!
Nicoleta IDITA-TOMUŢA


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult