Curier Județean

BILANȚUL IJJ Alba, pentru 2020: Peste 4000 de CONTRAVENȚII, constatate de jandarmi și peste 500 de apeluri la 112, efectuate de cetățeni

Ioana Oprean

Publicat

în

Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba și-a prezentat astăzi, 25.01.2021, bilanțul instituției pentru anul 2020.

Din rațiuni de securitate sanitară, activitatea a avut loc în sistem videoconferință, în prezența domnului prefect și a șefilor structurilor M.A.I, iar rezultatele obținute, dificultățile întâmpinate și direcțiile de acțiune pentru noul an, au fost prezentate de către inspectorul șef, colonel Giurea Marius-Claudiu.

Deși anul 2020 a fost un an dificil din punct de vedere operativ, în contextul răspândirii infecției cu virusul Sars-Cov-2, Jandarmeria Alba, ca instituție direct implicată în gestionarea situației de la nivel local, a desfășurat peste 10.300 de misiuni din sfera ordinii publice. În anul 2020, față de anul precedent se notează o scădere a misiunilor de asigurare a ordinii publice, fapt cauzat de anularea multor evenimente cultural-artistice, sportive și religioase, în condițiile pandemiei, dar se remarcă o creștere semnificativă a patrulelor desfășurate în sistem independent și integrat (alături de poliție), reprezentând o creștere cu 260% față de anul 2019.

Două momente aparte le-au constituit instituirea stării de urgență și a stării de alertă, care au presupus un efort deosebit de mare pentru efectivele unității, dar și prezența activă și permanentă în spațiul public în vederea impunerii măsurilor stabilite pentru limitarea răspândirii noului Coronavirus. Astfel, au fost executate aproape 700 de misiuni de asigurare și de protecție a zonelor aferente locațiilor de carantină, fiind angrenați peste 2.000 de jandarmi.
Rezultatele misiunilor pot fi prezentate sintetic prin constatarea a 32 de infracțiuni de către patrulele de jandarmi (fiind identificate 46 de persoane ca autori ai acestor fapte de natură penală) și aproape 4.200 de contravenții.

În ceea ce privește gestionarea apelurilor de urgenţă prin sistemul 112 unitatea noastră a intervenit în anul 2020 la peste 500 de apeluri. Acţiunile de intervenţie au avut ca scop rezolvarea cu operativitate a urgenţelor cetăţenilor, urmărindu-se reducerea timpului de reacţie până la prezentarea echipajelor de intervenţie la locul producerii acestuia.

Pentru anul în curs, se urmărește în mod deosebit consolidarea climatului de ordine şi siguranţă publică prin misiunile desfășurate în zonele de competență, de altfel prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional în vederea creşterii gradului de siguranţă a cetăţenilor pe raza judeţului Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul 

Ioana Oprean

Publicat

în

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult