Actualitate

Bătuţi cu pietre şi tâlhăriţi, pe Drumul Naţional 7

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Joi, 4 august, ora 13.10, lucrătorii din cadrul Postului de Poliţie Şibot au fost sesizaţi prin 112 de către un bărbat de 72 de ani, din Cugir  că în jurul orelor 13,00, în timp ce se afla pe DN 7, pe raza localităţii Şibot, împreună cu soţia sa încercând să găsească o maşină de ocazie, au fost atacaţi de doi tineri. Cei doi, un băiat şi o fată, fără să se teamă că ar putea fi observaţi de şoferii maşinilor care tranzitează zona sau de patrulele mobile ale poliţiei (totuşi, este vorba de DN 7, la intersecţia cu drumul spre Cugir!) i-au lovit cu pietre. Tânărul a smuls apoi, de la gâtul soţiei septuagenarului, lănţişorul din argint şi geanta de pe umăr, în care aceasta avea documentele personale şi suma de 200 lei. Imediat după sesizare, două patrule ale Secţiei de Poliţie Rurală nr. 2 Vinţu de Jos au fost dirijate în zonă iar la scurt timp s-a reuşit identificarea celor doi suspecţi, în apropierea locului faptei, pe malul râului Cugir. Aceştia sunt doi fraţi, de 16 şi 14 ani, din comuna Şibot asupra cărora au fost găsite bunurile sustrase care au fost restituite păgubiţilor. Cei doi minori sunt cercetaţi în stare de libertate sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie. (N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]

Citește mai mult

Actualitate

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult