Curier Județean

Bărbați prinși de polițiștii din Alba, cu bunuri sustrase de la o firmă. Unul dintre suspecții de furt era chiar paznicul societății păgubite

Ioana Oprean

Publicat

în

Cu ocazia unui control în trafic, poliţiştii Secţiei 2 Vinţu de Jos au depistat doi tineri care transportau role de plasă folosită în construcţii. S-a dovedit că aceasta a fost sustrasă de la o societate comercială unde, unul dintre bănuiţi este angajat ca şi paznic.

Petrecerea Divorțaților

La data de 28 ianuarie 2019, în jurul orei 23.15, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos, în timp ce acţionau pe DN 7, au oprit, pentru control, un autoturism care tracta o remorcă şi în care erau încărcate două role de plasă tip taluz.

Autoturismul era condus de un tânăr de 21 de ani, din localitatea Avram Iancu, judeţul Hunedoara, iar ca şi pasager, poliţiştii l-au identificat pe un tânăr de 32 de ani, din aceeaşi localitate.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că cele două role de plasă au fost sustrase, în jurul orei 23.00, de către cei doi tineri, din incinta unei societăţi de construcţii, situată pe marginea drumului naţional 7, la care tânărul de 32 de ani lucrează ca şi paznic. Valoarea prejudiciului a fost estimată la 2.000 de lei.

Totodată, poliţiştii au constatat că remorca cu care erau transportate rolele de plasă nu este înmatriculată în circulaţie.

Faţă de cei doi tineri poliţiştii au întocmit dosare penale în cadrul cărora cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de furt calificat şi conducerea, pe drumurile publice, a unui vehicul neînmatriculat.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]

Citește mai mult

Curier Județean

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]

Citește mai mult