Actualitate

Bărbat împuşcat mortal chiar de prietenul său de vânătoare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Un bărbat din Cergău Mare a decedat miercuri, 6 iunie, în jurul orei 23.30, fiind împuşcat accidental în timp ce se afla la o partidă de vânătoare, în zona Fondului de vânătoare Cergău. I.M., de 47 de ani, din Blaj, autorul crimei şi totodată prietenul victimei, se află încă sub stare de şoc, după ce şi-a văzut camaradul murind în mâinile sale. Acesta a mai avut tăria să sune la 112 şi să anunţe poliţia că, în timp ce se afla pe raza Fondului de Vânătoare Cergău, în locul numit” Frunţile Mănărazii”, de pe raza municipiului Blaj, l-a împuşcat accidental pe H.G., de 49 de ani, din Cergău Mare.
Potrivit IPJ Alba, la faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, care au stabilit faptul că numitul I.M., împreună cu H.G., în baza unei autorizaţii de vânătoare individuală emisă de A.V.P.S. – Fond Privat Blaj, au participat la o vânătoare în timpul căreia, din neglijenţă, I.M., l-a împuşcat mortal pe H.G. S-a stabilit că accidentul s-a petrecut în timp ce bărbaţii se aflau la vânătoare de căpriori pe raza Fondului de Vânătoare Cergău, în locul numit” Frunţile Mănărazii”, de pe raza municipiului Blaj. Victima a fost lovită de cartuşul mortal în partea lateral dreaptă, subcostală, iar poliţiştii au găsit lângă acesta arma de vânătoare proprie, care a şi fost ridicată în vederea expertizării. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Blaj, urmând ca medical legist sa stabilească cu exactitate cauza decesului.
Faţă de I.M., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă precum şi în vederea clarificării tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment. Bărbatul riscă pentru fapta sa până la 7 ani de închisoare. Bogdan PRESECAN


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]

Citește mai mult

Actualitate

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult