Bărbat din Blaj, cercetat în urma unui accident cu pagube materiale: A intrat cu autoturismul într-un cap de pod și nu avea permis de conducere
Bărbat din Blaj, cercetat în urma unui accident cu pagube materiale: A intrat cu autoturismul într-un cap de pod și nu avea permis de conducere
La data de 29 aprilie 2022, în jurul orei 07,30, polițiștii rutieri din Blaj, în timp ce patrulau pe strada Alexandru Borza din municipiu, au identificat un autoturism avariat, abandonat pe marginea carosabilului.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul ar fi fost condus de un bărbat de 34 de ani, din municipiul Blaj, care ar fi pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu un cap de pod.
Din accident nu au rezultat victime omenești.
Cu ocazia verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere, pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]
