Bărbat de 76 de ani, din județul Alba, condamnare cu executare la închisoare, pentru tentativă de omor. Cum s-a întâmplat fapta
Un bărbat din Sâncel, județul Alba, în vârstă de 76 de ani a fost judecat pentru tentativă de omor și condamnat la închisoare cu executare.
Fapta a avut loc în aprilie 2020, când a lovit cu un topor un consătean în vârstă de 74 de ani. Hotărârea a fost pronunţată de Tribunalul Alba pe data de 11 februarie 2020 şi a fost contestată cu apel.
”În fapt, la data de 07.04.2020, în jurul orelor 17,43, în timp ce se afla la domiciliul său din comuna Sâncel, jud. Alba, împreună cu victima, un consătean în vârstă de 74 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unui conflict spontan, inculpatul a lovit-o pe persoana vătămată, în mod repetat, cu un topor în zona capului, cauzându-i multiple leziuni traumatice, inclusiv de autoapărare la nivelul mâinilor, care necesită pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii”, se precizează într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba transmis la momentul reţinerii agresorului.
Bătrânul (S. Cornel) a fost arestat preventiv, iar, ulterior, plasat în arest la domiciliu până în octombrie 2020. În prezent este plasat sub control judiciar, măsură menţinută de instanţa de judecată. Vicitma acestuia nu a solicitat daune morale.
Tribunalul a mai dispus condamnarea acestuia la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare şi i-a confiscat securea cu mâner de lemn, ”descoperită în curtea imobilului, lângă fântână, cu urme de substanţă brun-roşcată cu aspect de sânge atât pe capul securii, cât şi pe coadă, aflat la Camera de Corpuri Delicte de la grefa Tribunalului Alba”.
Inculpatul a mai fost obligat să plătească cheltuieli de jduecată în valoare de 1.260 de lei. Agresorul a contestat decizia, dosarul urmând să ajungă la Curtea de Apel Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cum au scăpat doi artiști muzicieni de procesul penal într-un dosar privind indemnizații din pandemie: Unul dintre inculpați trebuie să achite AJPIS Alba suma de 12.126 de lei
Cum au scăpat doi artiști muzicieni de procesul penal într-un dosar privind indemnizații din pandemie: Unul dintre inculpați trebuie să achite AJPIS Alba suma de 12.126 de lei Judecătoria Alba Iulia a dispus încetarea procesului penal în cazul a doi artiști muzicieni, judecați pentru falsuri și înșelăciune în dosarul indemnizațiilor plătite în timpul pandemiei. Motivul […]
Încă un fost angajat al Poliției Locale Alba Iulia, concediat în urma restructurării din 2021, a câștigat procesul cu Primăria Alba Iulia. Va fi reangajat și va fi primi despăgubiri de peste 200.000 de lei
Încă un fost angajat al Poliției Locale Alba Iulia, concediat în urma restructurării din 2021, a câștigat procesul cu Primăria Alba Iulia. Va fi reangajat și va fi primi despăgubiri de peste 200.000 de lei Un alt fost angajat al Poliției Locale Alba Iulia, concediat în urma restructurării ce a avut loc în anul 2021, […]
Investiție de aproape 8 milioane de euro la Ocna Mureș: Producția de sare recristalizată ar putea fi reluată, cu 45 de noi locuri de muncă și o producție anuală de aproape 50.000 de tone de sare
Investiție de aproape 8 milioane de euro la Ocna Mureș: Producția de sare recristalizată ar putea fi reluată, cu 45 de noi locuri de muncă și o producție anuală de aproape 50.000 de tone de sare Producția de sare recristalizată ar putea fi reluată la Ocna Mureș, în urma unei investiții estimate la aproape 8 […]
