Curier Județean

Bărbat de 67 de ani din Blaj prins bine „alcoolizat” la volan: Polițiștii i-au făcut dosar penal

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 67 de ani din Blaj prins bine „alcoolizat” la volan: Polițiștii i-au făcut dosar penal

La data de 15 august 2022, în jurul orei 19,20, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au depistat un bărbat de 67 de ani, din municipiul Blaj, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Gheorghe Barițiu din municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Se va construi vreodată o capelă mortuară la Căpud? Priveghiul și ritualurile conexe se desfășoară în prezent în locuințele particulare

Ioana Oprean

Publicat

în

Se va construi vreodată o capelă mortuară la Căpud? Priveghiul și ritualurile conexe se desfășoară în prezent în locuințele particulare Consilierii locali din Teiuș au votat, în ședința ordinară de luni, 24 august 2026, refacerea proiectului cu privire la realizarea obiectivului de investiții „Construire capelă mortuară în satul Căpud, Orașul Teiuș, județul Alba”, destinată desfășurării […]

Citește mai mult

Curier Județean

Încă un pas spre revenirea în circuitul educațional a fostei școli din Oarda de Jos: Ar putea deveni „școală creștină”

Ioana Oprean

Publicat

în

Încă un pas spre revenirea în circuitul educațional a fostei școli din Oarda de Jos: Ar putea deveni „școală creștină” Primăria Alba Iulia a lansat procedura de licitație publică privind închirierea imobilelor (teren și construcții), fosta Școală Generală din Oarda de Jos, situate în Alba Iulia, str.Biruinței, nr.5. Data-limită de depunere a ofertelor este 9 […]

Citește mai mult

Curier Județean

A montat un contor clandestin pentru a „fenta” măsurarea consumului de gaz: Un bărbat din Alba ajunge în fața instanței

Ioana Oprean

Publicat

în

A montat un contor clandestin pentru a „fenta” măsurarea consumului de gaz: Un bărbat din Alba ajunge în fața instanței Un bărbat din județul Alba a fost trimis în judecată pentru furt și folosirea unei instalații clandestine de gaz.  Judecătoria Blaj a pronunțat, vineri, 21 august 2026, o încheiere penală prin care a dispus începerea […]

Citește mai mult