Bărbat de 27 de ani, din județul Galați, REȚINUT de polițiștii din Blaj pentru ÎNȘELĂCIUNE. A cauzat pagube de 4.500 de EURO
În data de 11 martie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Blaj au reținut un bărbat de 27 de ani, din comuna Oancea, județul Galați. Acesta este cercetat pentru înșelăciune și tentativă de înșelăciune.
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Blaj au continuat cercetările în vederea identificării autorilor mai multor fapte de înșelăciune și tentativă de înșelăciune, săvârșite prin metoda ”accidentul”, care au fost sesizate poliției la data de 18 noiembrie 2018.
Astfel, la data de 11 martie 2021, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 27 de ani, din comuna Oancea, județul Galați, care, în data de 18 noiembrie 2018, ar fi indus în eroare o femeie de 71 de ani, din Blaj, pe care ar fi apelat-o la telefon și i-ar fi spus că fiul său a avut un grav accident rutier și are nevoie de bani. Ulterior, femeia i-ar fi înmânat 4.500 de euro.
Se pare că, în aceeași perioadă, bărbatul ar fi încercat să înșele alte 3 persoane din municipiul Blaj, folosindu-se de același mod de operare.
După săvârșirea faptelor, bărbatul ar fi încercat să scape de răspundere, plecând în străinătate, de unde s-a întors de curând.
În cursul zilei de azi, 12 martie, acesta va fi prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]