Ştirea zilei

Bani europeni stopaţi pentru patru proiecte de infrastructură din judeţul Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Patru proiecte cu finanţare europeană ale căror beneficiari sunt autorităţi locale şi judeţene din Alba ar putea fi direct afectate de decizia Comisiei Europene de a sista plăţile pe Axa 2 din Programul Operaţional Regional, având în vedere că trei sunt în plină desfăşurare şi unul aproape de finalizare. Plăţile vor fi oprite şi pentru proiectele din judeţul nostru până la verificarea tuturor celor 124 de lucrări adjudecate în toată ţara pe această axă, după ce au fost constatate nereguli la mai multe proiecte de infrastructură în judeţele Teleorman, Ilfov şi Buzău. Potrivit unui comunicat remis de Ministerul Dezvoltării şi Turismului, verificările vor fi făcute pe parcursul următoarelor două luni, iulie şi august. După această etapă de verificare care se va desfăşura în lunile iulie-august 2011, autorităţile române vor transmite Comisiei Europene concluziile verificărilor şi propuneri de acţiune. În urma reverificării procedurilor de achiziţie publică, pot fi propuse corecţii financiare cuprinse între 2% şi 100% din valoarea proiectelor găsite cu deficienţe. În judeţul Alba este vorba despre patru proiecte de infrastructură aflate în faza de contractare, care prevăd reabilitarea unor drumuri judeţene şi a unor străzi din Blaj şi Zlatna, valoarea totală solicitată fiind de 101.241.402 lei sau 24,1 milioane de euro lei. Cel mai important este „Valorificarea potenţialului turistic şi economic al Văii Aiud prin reabilitarea infrastructurii de transport pe DJ 107 M”, în valoare de 27,8 milioane de lei. Reabilitarea drumului judeţean Aiud – Buru a început în 2008 şi modernizarea celor 25 de kilometri aflaţi pe teritoriul judeţului Alba este aproape de finalizare, termenul stabilit prin contract fiind luna iulie 2011. Un alt proiect în care CJ Alba este beneficiar, alături de CJ Sibiu, este cel de reabilitare a drumului judeţean Şugag – Jina, cu termen de finalizare tot în vara acestui an şi a cărui valoare este de 22,4 milioane de lei. Celelalte două proiecte se referă la modernizarea străzilor urbane Mihail Kogălniceanu şi Tudor Vladimirescu din municipiul Blaj, în valoare de 9,2 milioane de lei şi reabilitarea şi modernizarea străzilor din Zlatna şi din localităţile aparţinătoare, în valoare de 41,7 milioane de lei.
Preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, a spus că nu are niciun fel de emoţii cu privire la aceste verificări, în sensul totul s-a desfăşurat corect. „Pe drumul Aiud-Buru lucrările sunt aproape gata şi în circa 2 săptămâni ar trebui să fie finalizate. Sper ca această decizie să nu ne afecteze şi să continuăm lucrările. Şi pe drumul de la Jina se lucrează şi sperăm să putem continua şi acolo. E important ca verificările să se facă cât mai repede posibil pentru a nu întârzia angajamentele pe care le avem din cauza sistării plăţilor”, a declarat Dumitrel.
Ioana PITICARIU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]

Citește mai mult