Actualitate

Bani de la stat pentru producătorii agricoli de legume, fructe şi cartofi: Ce sume vor putea accesa fermierii

Ioana Oprean

Publicat

în

Bani de la stat pentru producătorii agricoli de legume, fructe şi cartofi: Ce sume vor putea accesa fermierii

Camera Deputaților a adoptat în cursul zilei de luni proiectul de lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume – fructe şi cartofi.

Petrecerea Divorțaților

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume, fructe şi cartofi, pentru o perioadă de trei ani.

Schema propune acordarea de sprijin sub formă de grant, pe o perioadă de 3 ani, în valoare de 100.000 euro anual, în cazul persoanelor juridice şi a persoanelor fizice înregistrate fiscal, respectiv 300.000 euro anual în cazul cooperativelor pentru susţinerea activităţilor de sortare, ambalare, etichetare şi transport desfăşurate de producătorii agricoli de legume-fructe şi cartofi.

„Valoarea ajutorului de stat reprezintă 20% din valoarea producţiei comercializate şi se acordă anual, dar nu poate depăşi 100.000 de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naţionale a României la data comercializării, în cazul persoanelor juridice şi persoanelor fizice înregistrate fiscal conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.182/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 300.000 de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naţionale a României la data comercializării, în cazul cooperativelor agricole înfiinţate, organizate şi care funcţionează potrivit Legii nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr. 31/1990, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi grupurilor/organizaţiilor de producători”, conform propunerii de lege.

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional proiectul şi astfel legea merge la promulgare, scrie news.ro

Sursa: bugetul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română

Ioana Oprean

Publicat

în

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română Compania Națională „Loteria Română” S.A. a contestat Hotărârea Consiliului Local nr. 313 din 31 august 2026, prin care Alba Iulia și-a stabilit regimul activităților de jocuri de noroc. Executivul local consideră însă plângerea neîntemeiată și propune Consiliului Local să o respingă. Un proiect de […]

Citește mai mult

Actualitate

Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027 În câteva zile, elevii din România vor intra în prima vacanță din anul școlar 2026-2027, programată la finalul lunii octombrie. Vacanța de toamnă va dura nouă zile consecutive, iar calendarul aprobat de Ministerul Educației […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii” Premierul Luca Niculescu afirmă că Pilonul II de pensii private nu va fi modificat, subliniind că predictibilitatea trebuie să reprezinte un principiu de bază al politicilor publice. Potrivit șefului Guvernului, fondurile acumulate în cadrul acestui sistem însumează aproximativ […]

Citește mai mult