Rămâi conectat

Actualitate

Băncile din Uniunea Europeană, nevoite să ofere plăți instant în euro. Propunerea legislativă, adoptată de Comisia Europeană

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024
Băncile din Uniunea Europeană, nevoite să ofere plăți instant în euro. Propunerea legislativă, adoptată de Comisia Europeană

În cursul zilei de miercuri, Comisia Europeană a adoptat o propunere legislativă cu scopul de a asigura ca toți cetățenii și întreprinderile care dețin un cont bancar în Uniunea Europeană și în țările SEE pot face plăți instant în euro.

Scopul propunerii este ca plăţile instant în euro să fie accesibile ca preţ, sigure şi procesate fără obstacole în întreaga UE.

Plăţile instant le permit persoanelor să transfere bani în orice moment al zilei în decurs de zece secunde, mult mai rapid faţă de transferurile-credit tradiţionale, care sunt primite de prestatorii de servicii de plată numai în timpul programului de lucru şi ajung în contul beneficiarului plăţii abia în următoarea zi lucrătoare, proces care ar putea dura până la trei zile calendaristice. Plăţile instant sporesc considerabil viteza şi confortul pentru consumatori, printre altele la plata facturilor sau la primirea unor transferuri urgente (în cazul unei urgenţe medicale, de exemplu). În plus, acestea contribuie la îmbunătăţirea semnificativă a fluxului de numerar şi generează economii de costuri pentru întreprinderi, în special pentru IMM-uri, inclusiv pentru comercianţii cu amănuntul.

Plăţile instant eliberează bani care în prezent sunt blocaţi la nivelul procesării în sistemul financiar, alcătuind aşa-numitele „sume în tranzit”, şi care pot fi utilizaţi astfel mai devreme pentru consum sau investiţii (aproape 200 de miliarde euro sunt blocaţi în fiecare zi). Cu toate acestea, la începutul anului 2022, numai 11% din toate transferurile-credit în euro din UE erau instant.

O adevărată revoluție

„Trecerea de la transferurile realizate „a doua zi” la transferurile în „zece secunde” este o adevărată revoluţie, comparabilă cu trecerea de la corespondenţa poştală la e-mail. Cu toate acestea, în prezent, aproape nouă din zece transferuri-credit în euro sunt încă procesate ca transferuri „lente” tradiţionale. Tehnologia care permite efectuarea plăţilor instant există din 2017, aşa că nimic nu justifică faptul că mulţi cetăţeni şi multe întreprinderi din UE nu pot trimite şi primi bani imediat. Facilitatea de a trimite şi a primi bani în câteva secunde este cu atât mai importantă în această perioadă în care facturile gospodăriilor şi IMM-urilor cresc şi fiecare cent contează. Această iniţiativă va aduce beneficii directe cetăţenilor şi întreprinderilor din UE”, a declarat comisarul pentru servicii financiare, stabilitate financiară şi uniunea pieţelor de capital, Mairead McGuinness.

Patru cerințe

Propunerea, care modifică şi modernizează Regulamentul din 2012 privind zona unică de plăţi în euro (SEPA), cuprinde patru cerinţe privind plăţile instant în euro: garantarea disponibilităţii universale a plăţilor instant în euro, prestatorii de servicii de plată din UE care oferă deja transferuri-credit în euro având obligaţia să ofere şi versiunea lor instant într-o perioadă de timp definită; garantarea unor comisioane accesibile pentru plăţile instant în euro, prestatorii de servicii de plată având obligaţia de a nu percepe pentru plăţile instant în euro un comision mai mare decât cel perceput pentru transferurile-credit tradiţionale în euro, care nu sunt efectuate instant; sporirea încrederii în plăţile instant, prestatorii având obligaţia să verifice concordanţa dintre numărul contului bancar (IBAN) şi numele beneficiarului furnizat de plătitor pentru a avertiza plătitorul cu privire la o posibilă eroare sau fraudă înainte de efectuarea plăţii; eliminarea obstacolelor din calea procesării plăţilor instant în euro, menţinându-se, în acelaşi timp, eficacitatea verificării persoanelor care fac obiectul sancţiunilor UE, printr-o procedură prin care prestatorii de servicii de plată îşi vor verifica clienţii cel puţin zilnic în raport cu listele de sancţiuni ale UE, în loc să verifice fiecare tranzacţie în parte.

Este necesară o intervenție legislativă

Această propunere va sprijini inovarea şi concurenţa pe piaţa plăţilor din UE, în deplină conformitate cu normele existente privind sancţiunile şi combaterea criminalităţii financiare. Propunerea va contribui, de asemenea, la obiectivele mai ample ale Comisiei privind digitalizarea şi autonomia strategică deschisă. Această iniţiativă se aliniază la prioritatea Comisiei de a se asigura că economia funcţionează în serviciul cetăţenilor şi creează un mediu de investiţii mai atractiv.

Disponibilitatea plăţilor instant şi eventualele comisioane aferente variază foarte mult de la un stat membru la altul, ceea ce împiedică introducerea universală a transferurilor instant pe piaţa unică. Este necesară, aşadar, o intervenţie legislativă menită să extindă plăţile instant în euro în întreaga UE, pentru ca cetăţenii şi întreprinderile din UE, în special IMM-urile, să profite pe deplin de beneficiile acestora. IMM-urile ar profita, de asemenea, de un flux de numerar mai bun şi de o gamă mai largă de mijloace de plată.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma

Ziarul Unirea

Publicat

în

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma O noutate pe piaţa muncii a fost anunţată marţi, 23 aprilie, de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice, iar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea