Actualitate

Avioane F-16 și peste 250 de militari americani, au ajuns la Baza 71 de la Câmpia Turzii

Ioana Oprean

Publicat

în

La Baza 71 de la Câmpia Turzii  au ajuns peste 250 de militari şi 12 avioane multirol F-16C, de la Baza aeriană Fort Worth (Texas, pentru a consolida apărarea aeriană şi a descuraja o posibilă agresiune rusă, informează publicaţia Stars and Stripes.

Petrecerea Divorțaților

„Avem vecinul «prietenos» de la est, care uneori exercită presiuni mari, nu doar asupra ţării noastre, ci şi asupra întregului Flanc estic al NATO. Prezenţa Forţelor Aeriene americane în România garantează că orice posibilă agresiune va fi contracarată imediat, astfel că se vor gândi de două ori înainte de a veni aici. Sigur că avem şi avioanele noastre, dar a avea 12 avioane de vânătoare în baza noastră ne ajută mult”, afirmă maiorul român Cosmin Tănase, citat de Stars and Stripes.

Trupele americane şi avioanele vor rămâne trei luni în România, în cadrul Operaţiunii „Determinare Atlantică”, misiunea SUA care are scopul oferirii de asigurări aliaţilor din Europa prin poziţionarea de capabilităţi militare în zona estică a NATO ca reacţie la atitudinea incisivă a Rusiei.

„Cred că prezenţa noastră în regiune şi determinarea noastră de a colabora cu aliaţi precum România va descuraja orice agresiune”, a afirmat locotenent-colonelul american Josh Padgett, comandantul escadronului. „Securitatea Europei are o importanţă foarte mare pentru securitatea Statelor Unite, iar misiunile de acest fel contribuie la consolidarea poziţiei Europei şi a alianţei NATO”, a precizat oficialul militar american.

Sursa: mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație

Ioana Oprean

Publicat

în

20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]

Citește mai mult