Actualitate

Avertisment METEO: Ploi, vânt puternic și ninsori de miercuri până sâmbătă

Ioana Oprean

Publicat

în

O informare meteo de ploi puternice și ninsori la munte, valabilă de miercuri până sâmbătă, a fost emisă de ANM. În Moldova, Transilvania și Muntenia se anunță vânt puternic și precipitații mixte.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit informării, începând de miercuri de la ora 18:00 pânî sâmbătă la ora 10:00, vor fi ploi însemnate cantitativ, vremea se va răci, iar la munte vor fi ninsori.

Va ploua îndeosebi în jumătatea de sud a țării, unde local se vor acumula cantități de apă care vor depăși 20…25 l/mp, iar îndeosebi în zona de munte a Olteniei, izolat 40…60 l/mp.

Vremea se va răci treptat, astfel încât vineri (22 noiembrie) și sâmbătă (23 noiembrie) în jumătatea estică a teritoriului se vor înregistra temperaturi sub cele specifice perioadei.

În zona montană, mai ales la altitudini de peste 1500 m, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, iar începând din seara zilei de joi (21 noiembrie), trecător, precipitații mixte ce pot determina depuneri de polei, se vor semnala și în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei și în dealurile Munteniei.

La munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, cu viteze de peste 70…80 km/h, spulberând trecător zăpada. Intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h, vor fi și în zonele mai joase de relief.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult