Avertisment al OMS: Pandemia de COVID-19 ar putea amplifica creșterea obezității în rândul copiilor
Biroul pentru Europa a Organizației Mondiale a Sănătății avertizează că pandemia de COVID-19 ar putea avea efecte neprevăzute, ducând la o mai mare obezitate în rândul copiilor.
Un raport al biroului regional al OMS publicat marţi a constatat că închiderea şcolilor în timpul perioadelor de lockdown ar putea avea consecinţe negative asupra nutriţiei şi exerciţiilor fizice în rândul copiilor, în condiţiile în care aceştia sunt privaţi de activităţi şcolare, relatează dpa, citată de Agerpres.
„COVID-19 ar putea amplifica una dintre cele mai îngrijorătoare tendinţe din regiunea europeană a OMS – creşterea obezităţii la copii”, a spus Hans Kluge, director regional al biroului OMS pentru Europa.
Kluge a declarat că supraponderalitatea şi obezitatea sunt legate de boli care pot pune viaţa în pericol, precum bolile cardiovasculare, diabetul şi cancerul.
Pentru a evita un impact negativ asupra viitorului copiilor, oficialul OMS a cerut implementarea de politici bazate pe ştiinţă pentru promovarea dietelor sănătoase şi a activităţii fizice – cum ar fi taxele pe băuturile îndulcite, conform raportului.
Studiul a constatat că aproape unul din trei copii din regiune cu vârsta cuprinsă între şase şi nouă ani era supraponderal, conform unui sondaj realizat în 36 de ţări.
Cea mai gravă situaţie a fost constatată în ţările mediteraneene, deşi se remarcă o îmbunătăţire treptată în state precum Grecia, Italia, Portugalia şi Spania, afirmă OMS.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]