Rămâi conectat

Ştirea zilei

Averea candidaților din Alba la parlamentare: Negruț pare înglodat în datorii; Dîrzu, mai bogat după tranzacția Albalact; Pereș are icoane, mese și scaune foarte scumpe

Dragoş Suciu

Publicat

în

O parte dintre candidații din Alba la alegerile parlamentare și-au postat declarațiile de avere, așa cum prevede legea. Clement Negruț pare plin de datorii, el contractând din 2010 credite de circa 120.000 de euro, însă deține două case mari, în vreme ce averea lui Ioan Dîrzu a sporit după tranzacția Albalact, societate la care avea acțiuni. Alexandru Pereș are trei icoane de lemn de 3.000 de lei, dar și două măsuțe și două scaune Biedermeier în valoare de 20.000 de lei. Daniel Breaz a făcut bani frumoși din activități didactice și cercetare 

Averile candidaților din Alba care ocupă primele locuri pe liste.

Alexandru Peres06Vicepreședintele Senatului Alexandru Pereș, ocupantul primului loc pe lista PNL la Senat, care este parlamentar de 20 de ani, împarte o casă cu soția sa, are o Dacia Duster cumpărată în leasing, un cont de 5.500 de euro, dar și bijuterii, icoane și scaune și măsuțe Biedermeier în valoare totală de 30.700 de lei.

Potrivit declarației de avere, postată pe site-ul ANI, senatorul Alexandru Pereș a înregistrat, în 2015, doar din indemnizația de senator, venituri în cuantum de 127.922 de lei, adică  10.660 de lei lunar. Acesta deține, alături de soția sa, Maria, o casă de 242 de mp, pe care au construit-o în municipiul Alba Iulia în anul 2006. Alexandru Pereș are o datorie de 44.500 de lei la bancă și un leasing pentru Dacia Duster de 58.561 de lei, contractat în 2014 și scadent în 2017. Soția sa mai deține, prin moștenire, în Alba Iulia, un teren intravilan de 648 mp și o casă de 116 mp.

TNL Alba  in Europa_Florin Roman candidat europarlamentare (14)Lista PNL Alba pentru Camera Deputaților este deschisă de Florin Roman, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, candidat pentru primul mandat de parlamentar. Potrivit declarației de avere, el și soția sa au, în Alba Iulia, un teren intravilan de 620 mp și o casă de 309 mp, construită în 2012. Totodată, Florin Roman deține bijuterii în valoare de 5.000 de euro, un autoturism marca Volvo XC 60, fabricat în 2011, are în conturi aproape 15.000 de lei și a dat împrumut suma de 30.000 de lei. În schimb, acesta a contractat în 2016 un credit de 70.000 de lei care e scadent în 2017. Florin Roman a câștigat anul trecut din indemnizația de vicepreședinte al Consiliului Județean Alba suma de 49.937 de lei, adică 4.161 de lei lunar.

Primar al comunei Horea din iunie 2016, Corneliu Olar, ocupă locul doi la Camera Deputaților pe lista PNL. Acesta are depozite de 292.150 de lei, o casă de locuit de 180 de mp în comuna Horea și o cabană de 150 de mp în Alba Iulia. Corneliu Olar are mai multe terenuri: arabil și fânaț în comuna Horea în suprafață 2000 mp, un teren de construcții în Alba Iulia în suprafață de 1.000 mp, un teren fânaț în comuna Beliș în suprafață de 500 mp și 1,4 hectare de pădure în comuna Horea. Acesta a câștigat anul trecut suma de 30.690 de lei, fiind coordonator la o societate cu răspundere limitată și suma de 4.765 de lei, din funcția de șef de birou la primăria comunei Horea. Olar ocupă un loc eligibil.

rectorul-daniel-breazDaniel Breaz, rectorul Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, care deschide lista PSD Alba la Senat, are împreună cu soția sa un teren agricol în suprafață de 5.800 de mp, un apartament de 66 mp și o casă de locuit de 116 mp, ambele în Alba Iulia. Acesta nu are bani în bancă, bijuterii sau datorii, însă deține două autoturisme marca Skoda Octavia și Peugeot 206, relevă declarația sa de avere postată pe site-ul ANI. Rectorul Daniel Breaz a câștigat în 2015 din activități didactice și cercetare suma de 156.818 de lei de la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. (13.068 de lei pe lună)

Președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, deschide lista la Camera Deputaților, el candidând pentru al doilea mandat consecutiv. Potrivit declarației de avere postată pe site-ul ANI, acesta are, împreună cu soția sa, o casă în Alba Iulia, în suprafață de 130 mp și figurează ca unic proprietar pe o casă, din comuna Gârbova, județul Alba, în suprafață de 100 mp.

Liderul PSD Alba are în conturi 441.000 de lei, după ce a vândut în 2016 acțiuni de 161.000 de lei (tranzacția Albalact – Lactalis). Acesta mai are acțiuni la o altă societate comercială în valoare de 463.200 de lei (SC PREFERA FOODS SA) și a dat împrumut suma de 15.000 de euro. El a câștigat, în 2015, din indemnizația de deputat 59.400 de lei, adică 4.950 de lei lunar, neavând și alte venituri. Ioan Dîrzu deține un autoturism marca Skoda Octavia și bijuterii în valoare de 8.500 de euro.

Clement Negrut23Clement Negruț, ocupantul primului loc pe lista PMP la Camera Deputaților, are împreună cu soția sa, Liliana, un teren intravilan de 402 mp și două case de 111, respectiv 117 mp. Acesta mai deține două autoturisme, o Dacia Logan și un Renault. Deputatul de Alba a contractat în 2010 un credit de 112.000 de euro, scadent în 2039; în 2013 a contractat un credit de 22.500 de lei, care e scadent în 2018, iar anul acesta a contractat un alt credit de 15.000 de lei, scadent în 2020. El nu are bani în bancă, bijuterii, obiecte de artă sau de cult sau alte bunuri sub formă de metale prețioase, a căror valoare însumată să depășească 5.000 de euro. Negruț a obținut, în 2015, venituri doar de la Parlamentul României, în cuantum de 59.400 de lei, adică 4.950 de lei lunar.

Horațiu Josan, ocupantul primului loc pe lista ALDE Alba la Camera Deputaților, nu și-a postat până la ora transmiterii acestei știri declarația de avere pe site-ul ANI.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea