Autostrada Orăștie – Sibiu: Lotul 3 ar putea fi dat în circulație în jurul datei de 10 octombrie
Șeful Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR), Cătălin Homor, a declarat că lotul 3 al autostrăzii Orăștie – Sibiu ar putea fi dat în circulație în jurul datei de 10 octombrie.
Șeful CNADNR a efectuat, miercuri, o vizită de lucru pe șantierele DN 76 și Orăștie — Sibiu, lotul 3.
„Pe Orăștie — Sibiu s-a lucrat la capacitate maximă în zilele în care s-a putut lucra, ritmul și volumul lucrărilor desfășurându-se conform programului stabilit. Decalarea cu câteva zile a termenului anunțat a rezultat din hotărârea noastră de a realiza toate aceste lucrări conform proiectului stabilit, respectând toate standardele de calitate. Repet, calitatea este obținută prin respectarea etapelor și procedurilor de lucru. A apărut într-adevăr un decalaj al termenului de finalizare, dar totul este în favoarea calității. După această vizită, am estimat împreună cu colegii din șantier că, în condiții normale, în jurul datei de 10 octombrie vom putea reda traficului lotul 3 din Orăștie — Sibiu. Vreau să punctez din nou faptul că acest decalaj de timp e dat de nivelul calitativ necesar acestor lucrări, executate în funcție de condițiile meteo”, a declarat Cătălin Homor, potrivit Agerpres.
În ceea ce privește DN 76, Homor a verificat stadiul lucrărilor pentru fiecare lot în parte, dar a avut și o întâlnire cu autoritățile locale pentru identificarea posibilelor probleme, astfel încât să nu mai existe amânări și întârzieri în desfășurarea lucrărilor.
Luni, 27 septembrie, CNADNR a anunțat că termenul de finalizare a lucrărilor la lotul 3 din autostrada Orăștie — Sibiu va fi decalat, din cauza ploilor.
„Pentru corecta și prompta informare a opiniei publice, având în vedere că în ultima perioadă de timp pe zona Orăștie-Sibiu a plouat 11 zile, CNADNR SA anunță că decalează termenul de finalizare a lucrărilor la lotul 3 Cunța—Săliște. În graficul de execuție, conform prognozei meteo, CNADNR SA prevăzuse o perioadă de cinci zile cu ploaie, întârzierea fiind dată de dublarea perioadei în care nu s-au putut efectua lucrări specifice, în conformitate cu standardele de calitate”, potrivit unui comunicat al companiei, remis luni AGERPRES.
La începutul lunii septembrie, șeful CNADNR, Cătălin Homor, dădea asigurări că circulația pe lotul 3 al autostrăzii Orăștie-Sibiu se va redeschide la sfârșitul lunii septembrie, lucrările fiind în graficul stabilit.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]