Curier Județean

Autorul incendiului de la casa de copii din Tiur-Blaj, un adolescent de 14 ani instituționalizat

Bogdan Presecan

Publicat

în

Poliţiştii din Blaj, l-au identificat pe un minor care este suspectat că a provocat miercuri, 21 mai, un incendiu la casa de tip familial, din cartierul Tiur, din Blaj, în care locuieşte. Trebuie precizat faptul că acest copil are o deficiență mintală, fiind un dezdănăjduit al sorții.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit IPJ Alba, “în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj, a fost identificată persoana suspectată că, în după amiaza zilei de 21.05.2014, a provocat un incendiu la o casă de tip familial din municipiul Blaj.

Este vorba despre un minor în vârstă de 14 ani, care locuieşte în casa de tip familial şi care a provocat incendiul în una dintre camerele casei, cauzând un prejudiciu în valoare de 4.500 de lei.

Faţă de minor, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere prin incendiere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 253 alin. 4 din Codul Penal.”

Potrivit ISU Alba, “Garda de intervenție Blaj a intervenit aseară, la ora 19.53, în municipiul Blaj, cartierul Tiur, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o cameră a unei case de copii de tip familial. În momentul izbucnirii incendiului, în casă se aflau 10 copii şi un îngrijitor care s-au autoevacuat fără probleme. Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale de stins incendii și o ambulanță SMURD. Ca urmare a incendiului au ars un pat, un dulap și pardoseala pe aproximativ 2 mp și s-au degradat tavanul și un geam de termopan.”

Vă reamintim faptul că același centru, în care trăiesc  zece copii instituționalizați cu deficienţă mintală uşoară sau medie, ia foc pentru  a doua oară în mai puțin de șase luni. În octombrie 2013, clădirea a fost distrusă de flăcări în proporție de circa 80 la sută. Incendiul a fost atunci provocat atunci de un tânăr de 16 ani care a încercat să se răzbune pe unul dintre copii din centrul respectiv, cu care avusese un conflict.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Accident rutier la Blaj: Impact între două autoturisme pe strada Iuliu Maniu

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident rutier la Blaj: Impact între două autoturisme pe strada Iuliu Maniu  Un accident rutier a avut loc joi, 12 noiembrie 2026, pe strada Iuliu Maniu din Blaj. Din primele informații disponibile două autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier. Potrivit ISU Alba, stația de pompieri Blaj intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor […]

Citește mai mult

Curier Județean

Incendiu în Alba Iulia: O autoutilitară a luat foc pe strada Tălmaciu din Micești

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu în Alba Iulia: O autoutilitară a luat foc pe strada Tălmaciu din Micești Un incendiu a izbucnit joi după-masa, în jurul orei 15.30, în cartierul Micești. O autoutilitară a luat foc pe strada Tălmaciu. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o autoutilitară în municipiul Alba Iulia, cartierul Micești, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Reforma Parchetelor: Cinci unități din Alba vor funcționa sub conducerea unui singur parchet. Ce se schimbă pentru procurorii din județ

Ioana Oprean

Publicat

în

Reforma Parchetelor: Cinci unități din Alba vor funcționa sub conducerea unui singur parchet. Ce se schimbă pentru procurorii din județ Ministerul Justiției pregătește o reorganizare amplă a parchetelor din România, prin care 134 de unități de pe lângă judecătorii vor fi comasate în structuri județene, cu sedii principale în reședințele de județ. În Alba, Parchetul […]

Citește mai mult