AURUL MOV: Zeci de familii din judeţul Alba au renunţat la culturile tradiţionale în favoarea lavandei. „Un litru se vinde cu preţuri între 100 şi 150 de euro”
AURUL MOV: Zeci de familii din judeţul Alba au renunţat la culturile tradiţionale în favoarea lavandei. „Un litru se vinde cu preţuri între 100 şi 150 de euro”
Zeci de familii din judeţul Alba au renunţat parţial la culturile tradiţionale în favoarea lavandei, plantă cu un spectru larg de utilizare, din care produc uleiuri, dar şi produse hand-made, ceaiuri, săpunuri sau tincturi, pe care le valorifică în pieţe şi târguri.
Micii întreprinzători care vor să-şi întregească veniturile din cultura de lavanda s-au constituit într-o asociaţie care are aproape 30 de membri şi câteva zeci de hectare de pământ cultivat. Afacerea este foarte profitabilă pentru familiile care au timp să producă şi produse hand-made. Se realizează ceaiuri, săpunuri, tincturi, săculeţi cu lavandă care au un miros deosebit, buchete de lavandă uscată, care se comercializează în pieţe şi târguri.
Afacerea este foarte profitabilă pentru familiile care au timp să producă şi produse hand-made. Se realizează ceaiuri, săpunuri, tincturi, săculeţi cu lavandă care au un miros deosebit, buchete de lavandă uscată, care se comercializează în pieţe şi târguri.
”Este o afacere foarte profitabilă. Au început să se caute foarte mult plantele aromatice din care face parte şi lavanda. Uleiul se poate vinde angro firmelor specializate care se ocupă de partea de industrie, farmaceutice”, spune un reprezentant al asociaţiei.
Cultivatorii nu au foarte mult de lucru şi investiţia se amortizează în trei ani, în funcţie de suprafeţe, iar din anul patru se intră pe profit. Pentru a cultiva un hectar de lavandă ai nevoie de o investiţie iniţială de circa 25.000 de lei.
”Producţie poţi avea din anul doi, dar nu foarte spectaculoasă. Din anul patru poţi spune că e producţie maximă dacă cultura e întreţinută aşa cum trebuie. Un litru se vinde cu preţuri între 100 şi 150 de euro, în funcţie de puritatea pe care poţi să o realizezi. Acesta poate fi folosit şi pentru uzul intern şi are multiple beneficii. Apa de lavandă se foloseşte ca dezinfectat, inclusiv pentru spălat haine în loc de balsam”, spune reprezentantul asociaţiei.
Afacerea de la Ocna Mureş, județul Alba
O astfel de afacere a fost dezvoltată de o familie din oraşul Ocna Mureş, judeţul Alba. Familia Olar cultivă lavandă pe 20 de ari şi salvie – pe alţi 40 de ari. Recolta a devenit profitabilă încă din al doilea an de producţie. În timp, producţia s-a dezvoltat şi au început să realizeze şi produse naturiste din lavanda: apă de lavandă, ulei, odorizante de cameră, odorizante de maşini sau săculeţe de lavandă pentru rafturile cu haine.
”Avem cultură de salvie şi de lavandă pe o suprafaţă totală de un hectar. Am început acum şase ani cu gălbenele. Am văzut că merge afacerea foarte bine, e o cultură profitabilă şi ne-am gândit să punem lavandă, pe urmă salvie. Sunt culturi medicinale, plante aromatice, foarte bune, profitabile”, spune Lidia Olar.
Salvia este valorificată sub formă de pulbere, sirop, tinctură şi apă. ”Pulberea e foloseşte ca şi condiment la mâncare. Avem sirop de salvie, tinctură de salvie, indicată pentru durerile de gât, afte bucale, apă de salvie, bună pentru femeile aflate la menopauză. Trebuie puse câteva picături în apa de baie”, susţine antreprenoarea din Ocna Mureş.
Femeia susţine că au reuşit să cumpere utilaje pentru a procesa recolta acasă. ”Am început să facem ulei, pe urmă cremă de gălbenele, pe urmă am încercat să facem tinctură, am văzut că e foarte bună, oţetul de lavandă. Sunt toate făcute de noi acasă. Se vând foarte bine la piaţă. Mergem şi în oraşe mai mari şi la târguri de profil”, mai afirmă femeia din județul Alba.
sursa: adevarul.ro / Dorin Timonea
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Universitatea din Alba Iulia scoate la „concurs” 55 de locuri de voluntariat: Până când se pot înscrie studenții
Universitatea din Alba Iulia scoate la „concurs” 55 de locuri de voluntariat: Până când se pot înscrie studenții Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia lansează o nouă campanie de recrutare a voluntarilor, punând la dispoziția studenților 55 de locuri în șapte structuri ale instituției. Inițiativa este derulată prin Centrul de Informare, Consiliere și Orientare […]
Transportul în comun pe ruta Alba Iulia – Ocna Mureș și retur, „în aer” în weekend: Toate cursele au fost anulate. Cum explică operatorul decizia
Transportul în comun pe ruta Alba Iulia – Ocna Mureș și retur, „în aer” în weekend: Toate cursele au fost anulate. Cum explică operatorul decizia Cursele Centrotrans care circulau în weekend, spre și dinspre Alba Iulia, au fost anulate începând cu data de 5 noiembrie 2026. Decizia a fost luată din cauza numărului redus de […]
Pregătiri pentru sezonul de iarnă în Alba: Peste 11 milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor județene. „Suntem pregătiți”
Pregătiri pentru sezonul de iarnă în Alba: Peste 11 milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor județene. „Suntem pregătiți” Astăzi, 10 noiembrie 2026, a fost semnat contractul pentru deszăpezirea drumurilor județene, anunță, printr-o postare publicată pe Facebook, Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba. Perioada de prestare a serviciilor este de la 15 noiembrie 2026 până la […]

