Aur și argint pentru România! Popovici, campion mondial la sărituri de la mare înălțime. Cătălin Preda, vicecampion
Aur și argint pentru România! Popovici, campion mondial la sărituri de la mare înălțime. Cătălin Preda, vicecampion
Constantin Popovici şi Cătălin Preda au câștigat joi dimineața medaliile de aur și argint la proba de sărituri în apă de la mare înălțime din cadrul Campionatelor Mondiale de Natație de la Fukuoka. Sunt primele medalii obținute de România în competiția din Japonia, scrie Mediafax.
După ce, la capătul primelor două sărituri, din totalul de 4, cei doi s-au clasat tot pe primele două locuri, joi dimineața Popovici și Preda au menținut nivelul săriturilor de pe platforma situată la 27 de metri înălțime și au monopolizat primele două locuri de pe podium.
Performanța celor doi este o premieră în cadrul probei ce a fost introdusă în calendarul competiției în 2013, fiind prima dată când doi săritori din aceeași țară urcă pe podium.
După primele două sărituri, ce au avut loc marți, Constantin Popovici era pe primul loc, cu 232,20 puncte, urmat de Cătălin Preda, cu 207,60.
Ultimele două sărituri au fost efectuate joi dimineața, iar cei doi au reușit sărituri remarcabile. După seria a 3-a de sărituri, românii au rămas pe primele două locuri, Preda reușind să se apropie foarte mult de Popovici, care a avut doar al treilea punctaj al seriei.
În seria finală, Cătălin Preda și-a dus totalul la 438,25 puncte, care i-au asigurat medalia de argint, în condițiile în care Popovici, ultimul executant, a reușit cea mai bună săritură din concurs, și cu un total de 472,80 puncte a devenit campion mondial al probei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
29 octombrie 2026 | Levi Polgar ar urma să primească titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud”: Va participa ultramaratonistul la ceremonie?
Levi Polgar ar urma să primească titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud”: Va participa ultramaratonistul la ceremonie? În 29 octombrie 2026, de la ora 15.30, la Colegiul Național „Bethleen Gabor”, ar urma să aibă loc ceremonia de decernare a titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud” ultramaratonistului aiudean Levi Polgar. Evenimentul este […]
FOTO | Balul Bobocilor 2026, la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia: Votează-ți acum favoriții pentru Miss și Mister Unirea
Balul Bobocilor 2026, la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia: Votează-ți acum favoriții pentru Miss și Mister Unirea Balul Bobocilor de la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, eveniment mult așteptat de toată lumea, se va desfășura anul acesta în data de 20 noiembrie 2026, la Casa de Cultură […]
Foto | Mănăstirea Romano-Catolică din Vințu de Jos: Finanțare pentru lucrări de urgență, prin Timbrul Monumentelor Istorice 2026, pentru lăcașul de cult construit de refugiați bulgari
Mănăstirea Romano-Catolică din Vințu de Jos: Finanțare pentru lucrări de urgență, prin Timbrul Monumentelor Istorice 2026, pentru lăcașul de cult construit de refugiați bulgari Parohia Romano-Catolică Vințu de Jos se numără între entitățile care obțin finanțare din fondul Timbrul Monumentelor Istorice, în Sesiunea I 2026, Subprogramul Intervenții de Urgență. Raportul final al Institutului Național al […]

