Au început pregătirile pentru Conferinţa Naţională „Profesorul Ion. D. Lăzărescu” Cugir
Asociaţia Generală a Inginerilor din România (AGIR), Filiala Alba cu sediul la Cugir a început demersurile pentru organizarea celei de-a II-a ediţii a Conferinţei Naţionale ,,Profesorul Ion D. Lăzărescu- fondatorul şcolii româneşti de teoria aşchierii’’.
Evenimentul, programat pentru data de 10 septembrie a.c, se va desfăşura la sala de conferinţe a Casei de Cultură din Cugir, iar dezbaterile pe cele 10 secţiuni vor avea loc la colegiul tehnic din localitate, instituţie şcolară ce poartă numele marelui profesor,,Ion D. lăzarescu”.
Potrivit preşedintelui AGIR, filiala Alba, dr. ing. Mihai Sudrijan, evenimentul va reuni personalităţi din lumea academică şi universitară românească, cadre inginereşti, oameni ai mediului de afaceri, personalităţi politice şi economice la nivel judeţean şi local.
După cum susţine Mihai Sudrijan au fost transmise deja invitaţiile la aproape 100 de persoane, în scopul realizării de lucrări care să fie apoi prezentate în cadrul conferinţei de la Cugir.
,,La fel ca şi în 2013, vom ţine seama ca aceste lucrări să fie cuprinse într-un volum ştiinţific care să fie înmânat fiecărui participant prezent la reuniunea din 10 septembrie, în aşa fel încât să dovedim că manifestarea pe care o vom organiza să se bucure de un mare succes la fel ca şi cea de anul trecut ’’, a precizat preşedintele Filialei Alba a AGIR, Mihai Sudrijan.
Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]