Atenție, șoferi! Trafic restricționat azi și mâine pe strada Mircea Eliade din Alba Iulia. Se efectuează lucrări de decolmatare a unui șanț de gardă
Traficul rutier va fi restricționat azi și mâine pe strada Mircea Eliade din municipiul Alba Iulia, ca urmare a unor lucrări de decolmatare a șanțului de gardă care străbate zona respectivă. Astfel de lucrări care să prevină eventuale inundații în urma unor ploi torențiale s-au mai luat și în alte cartiere ale orașului, acolo unde situația a impus-o.
În această perioadă s-a dispus măsura decolmatării șanțului de gardă situat pe strada Mircea Eliade, în care se descarcă apa pluvială de pe versanții cuprinși între străzile Lalelelor si Nazareth Illit.
” În vremuri în care nu mai poți ști bine cine și de ce se ocupă, pare evident că acest canal de gardă e raspunderea Primăriei. N-aș vrea să ne sustragem situațiilor neplăcute la care s-a ajuns prin exploatarea necorespunzatoare, dar oamenii trebuie să știe că proprietar este Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare. De doi ani insistăm ca acest element tehnic esențial să intre în administrarea orașului, dar abia acum avem semnale că decizia, complet justificată și de faptul că acea zonă a devenit intravilan, ne va fi favorabilă.
Nu am mai așteptat și am actionat cu cei de la Apa CTTA și operatorul de salubritate, în regim de ”să facem ce trebuie”, pentru că oamenii așteaptă o rezolvare, nu să știe de unde vine ștampila. Suntem în discuții pentru a prelua inclusiv canalul de gardă de pe Valea Popii. Acolo am mai intervenit. Prin modernizarea drumurilor, evident, s-au profilat corespunzător și canalele pluviale, dar mai sunt multe de facut.” a declarat Paul Voicu, viceprimar cu atribuții de primar.
Tot în această linie, în baza contractului de modernizare a străzilor din Oarda de Jos, s-a intervenit la îmbunătățirea capacitaților de preluare și conducere a apelor pluviale către zona cunoscută ca Valea Orzii.
S-a extins suprafața de intervenție și pe strada Armoniei la intersecția cu strada Garoafei unde, prin metode similare, se va reduce fenomenul inundării proprietăților cu ape de pe versantul din apropiere.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare
Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]
