Atacantul Andrei Vasinc a ales CSU Alba Iulia, deși a fost curtat de Metalurgistul Cugir | Gruparea de sub Drăgana a renunțat la Jisa și Căt. Pop
Atacantul Andrei Vasic, originar din comuna Unirea, este foarte aproape de o revenire în fotbalul județean, mai precis la nou-promovata CSU Alba Iulia.
Vârful de 30 de ani a evoluat ultima dată în Malta, timp de câteva luni, la Luqa St. Andrew’s FC, în al doilea eșalon valoric, însă și-a reziliat contractul. În această perioadă, după revenirea în țară, jucătorul de profil ofensiv, legitimat în primăvara precedentă la CS Ocna Mureș, a primit oferte de la două divizionare terțe din Alba. 
Andrei Vasinc și-a dat acceptul verbal pentru un contract pentru un sezon și jumătate cu Metalurgistul Cugir, însă, între timp a intrat pe fir nou-promovata CS Universitatea Alba Iulia, care i-a oferit o înțelegere superioară din punct de vedere financiar. Înregimentarea acestuia trebuie să treacă în aceastp perioadă prin formalitățile unui transfer internațional, respectiv să fie obținută „cartea verde” de la federația malteză.
În altă ordine de idei, formația cugireană s-a despărțit de jucătorii under Dragoș Jisa (portar împrumutat de la “U” Cluj) și Cătălin Pop (mijlocaș, Sănătatea Cluj), ambii aduși în vară, fotbaliști care deja au reziliat înțelegerile cu “roș-albaștrii”. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Timișul Șag – CIL Blaj, derby-ul rundei a 10-a din Liga 3 și confruntare pentru play-off CIL Blaj este la a doua deplasare consecutivă în Liga 3 de fotbal, împotriva unei contracandidate la play-off. Partida cu Timișul Șag este programată vineri, 23 octombrie 2026, de la ora 15.00, fiind transmisă în format LIVE VIDEO pe […]
Foto | Darius Iviniș, arbitru din Alba, la primul său curs destinat arbitrilor de Liga 1, în cadrul Talent Coach Program
Darius Iviniș, arbitru din Alba, la primul său curs destinat arbitrilor de Liga 1, în cadrul Talent Coach Program În urmă cu 10 ani, Darius Ivini; primea distincția de arbitru de perspectivă. Astăzi, îl regăsim la primul său curs destinat arbitrilor de Liga 1, în cadrul programului TCP (Talent Coach Program), dedicat dezvoltării și pregătirii […]
CSM Unirea Alba Iulia, pe podium la Liga Elitelor Under 15, după victoria cu Rapid! Golgheterul Robert Rus, dublă
CSM Unirea Alba Iulia a urcat pe podium la Liga Elitelor Under 15, după victoria cu Rapid! Formația din Cetatea Marii Uniri a urcat pe podiumul Seriei 2, din play-off-ul Ligii Elitelor Under 15, după victoria externă repurtată cu Rapid Citește și: Foto: CSM Unirea Alba Iulia, calificare în play-off-ul Ligii Elitelor Under 15! Robert […]
