AstraZeneca INTERVINE în negocierile dintre UE si Moderna: Oferă doze din vaccinul său, produs în afara Europei.
Grupul farmaceutic american, Moderna, negociază cu Uniunea Europeană în vederea achiziționării unor noi doze de vaccin COVID-19. În acest timp, grupul AstraZeneca, pentru a evita întreruperile în aprovizionare, a propus doze din vaccinul său produse în afara Europei.
UE şi-a propus ca ţintă vaccinarea a 70% din populaţia adultă până la finele verii însă are probleme în a primi dozele promise de companiile farmaceutice. În prezent, blocul comunitar încearcă să îşi extindă rezerva de vaccinuri, care conform contractelor încheiate până acum cu şase producători de medicamente se ridică la aproape 2,3 miliarde de doze.
Potrivit unor oficiali europeni de rang înalt, UE negociază un nou contract de furnizare cu Moderna care ar dubla volumul dozelor de vaccin comandate firmei americane. Conform termenilor acordului negociat în prezent, UE ar urma să obţină un număr suplimentar de 150 de milioane de doze de vaccin Moderna, care se vor adăuga celor 160 milioane de doze comandate deja şi care au început să fie livrate în luna ianuarie.
Unul dintre cei doi oficiali a spus că primele doze din noul acord ar putea fi livrate în luna iunie în timp ce al doilea, mai prudent, a atras atenţia asupra dificultăţilor cu care se confruntă Moderna în a livra doar 10 milioane de doze către UE în primul trimestru din acest an.
În paralel, UE este pe punctul de a finaliza discuţiile cu grupul farmaceutic Novavax pentru 200 de milioane de doze din vaccinul său COVID-19, a mai spus un oficial, confirmând informaţiile dezvăluite săptămâna trecută de Reuters.
Sursele citate de Reuters au mai spus că în prezent UE şi grupul anglo-suedez AstraZeneca poartă săptămânal discuţii pentru a găsi modalităţile de creştere rapidă a producţiei. Aceasta după ce luna trecută AstraZeneca a informat UE că, din cauza unor probleme de producţie, nu va putea livra blocului comunitar decât 31 de milioane de doze până la finele lunii martie, în loc de 80 de milioane cum s-a convenit iniţial.
Potrivit surselor, la o reuniune care a avut loc vineri, AstraZeneca s-a oferit ca, pentru a accelera livrările către blocul comunitar, să furnizeze doze din vaccinul său produse în afara Europei. Unul dintre posibilii producători ar fi Serum Institute of India (SII). De asemenea, AstraZeneca a menţionat şi o fabrică de medicamente din SUA drept un posibil furnizor de vaccinuri pentru UE.
Cu toate acestea, ambele surse au subliniat că cele mai recente oferte ale grupului AstraZeneca nu sunt foarte clare. Una dintre surse a precizat că este în continuare neclar dacă AstraZeneca va putea livra cele 40 de milioane promise pentru primul trimestru din acest an. „Totul seamănă cu un castel de nisip”, a spus unul din oficialii consultaţi de Reuters.
Livrarea de doze de vaccin produse în afara UE va trebui însă să fie aprobată de Agenţia Europeană a Medicamentului.
Sursă: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor
Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor Cea mai mare pensie de serviciu plătită în România ajunge la aproximativ 67.000 de lei pe lună, potrivit declarațiilor președintei Casei Naționale de Pensii Publice, […]
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ Proiectul de Hotărâre de Guvern care stabilește normele de aplicare ale Legii privind pregătirea populației pentru apărare și introduce programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari în termen a fost pus a […]
