ASTĂZI: Termen în dosarul de înșelăciune de la Fotbal Club Unirea
”Dosarul finanțărilor ilegale de la FC Unirea” în care sunt inculpați viceprimarul municipiului Alba Iulia, Paul Voicu și conducerea FC Unirea – fostul consilier local Horia Bărdaș și Marian Sarmeș, Oliviu Feneșan și Ioan Nicolae Lupu se află astăzi pe lista de ședințe a Tribunalului Alba la al patrulea termen de judecată.
Aceștia sunt acuzați de DNA Alba Iulia de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la înșelăciune. În rechizitoriul s-au reținut că în perioada 2005-2010, cei patru inculpați ce făceau parte din conducerea clubului de fotbal, cu sprijinul viceprimarului municipiului i-au indus și menținut în eroare pe membrii Consiliului Județean Alba și Consiliului Local Alba-Iulia, prin folosirea unor mijloace frauduloase cu ocazia derulării unor contracte de finanțare încheiate cu cele două instituții publice, cauzând un prejudiciu în sumă de 11.730.000 lei (8.070.00 lei, în bugetul Consiliului Local și 3.660.000 lei, în bugetul Consiliului Județean Alba).
”În cursul anului 2005, au fost încheiate două contracte prin care Consiliul Local al municipiului Alba-Iulia și Consiliul Județean Alba se angajau să finanțeze Asociația „Fotbal Club Unirea 1924” Alba-Iulia pentru valorificarea aptitudinilor jucătorilor de fotbal juniori. Deoarece, în realitate, asociația sportivă nu deținea un centru de copii și juniori și nici echipe de fotbal, iar instituțiile publice nu aveau dreptul legal de a finanța activitatea societăților comerciale, inculpații Sarmeș Marian-Ionel, Feneșan Oliviu, Bardaș Mihai-Horia și Lupu Nicolae, cu ajutorul inculpatului Paul Voicu, au creat un mecanism prin care banii rezultați din finanțările instituțiilor publice pentru Asociația „Fotbal Club Unirea 1924” Alba-Iulia erau transferați către societatea comercială SC Fotbal Club Unirea 2006 SA Alba-Iulia. De fapt, banii respectivi erau destinați susținerii cheltuielilor ocazionate de echipele de fotbal deținute de societatea comercială, inclusiv pentru pata salariilor precum și a contribuțiilor aferente salariilor. Practic, ponderea sumelor transferate în mod direct (sub formă de prestări servicii, finanțări și/sau împrumuturi) din patrimoniul asociației în patrimoniul societății comerciale cu capital privat în perioada de referință a fost cuprins între 59,28% și 98,44% din veniturile SC Fotbal Club Unirea 2006 SA. În aceeași perioadă, pentru a justifica transferul banilor din cadrul asociației în patrimoniul societății comerciale inculpatul Lupu Nicolae a emis, în mod fictiv, un număr de 70 facturi fiscale prin care atesta, în mod nereal, că sumele transferate reprezintă contravaloarea prestațiilor societății comerciale către asociația sportivă”, precizează procurorii.
În acest dosar Consiliul Județean Alba este parte civilă iar Consiliul Local Alba Iulia este parte vătămată.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale
DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale În legătură cu articolul publicat în data de 13 noiembrie 2026 privind plata serviciilor hoteliere pentru mama unui copil internat, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia formulează următoarele precizări, necesare pentru informarea corectă a publicului. Înțelegem îngrijorarea oricărui […]
13 noiembrie 2026 | Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș
Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș Prețurile carburanților au înregistrat o scădere în ultima lună, potrivit datelor Peco Online. Vineri, 13 noiembrie 2026, un litru de benzină costă cel puțin 9,59 lei în marile orașe din România, în timp ce prețul motorinei pornește […]
Video | Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune
Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune la Spitalul Municipal Blaj. Noua aparatură permite realizarea unor proceduri de înaltă […]
