Sport

Astăzi, ora 18.00, CSM Târgoviște – Volei Alba Blaj | În semifinalele Cupei CEV, prima bătălie…

Dan HENEGAR

Publicat

în

Astăzi, la ora 18.00, lângă Turnul Chindiei, se dispută manșa tur a semifinalei Cupei CEV, o confruntare “100 la sută românească”, între rivalele Chindia Târgoviște și Volei Alba Blaj (în direct pe TVR 2, returul – joi, 23 martie, la Tg. Mureș, ora 19.00), vizitatoarele având alături un grup de suporteri blăjeni.

Petrecerea Divorțaților

Cele două combatante, în fapte primele două clasate la finele sezonului regular al Diviziei A1, s-au luptat în ultimii ani pentru supremația internă în diverse competiții (campionat, Cupa României, Supercupa României), acesta fiind însă primul duel european. Miza este calificarea în ultimul act al celei de-a doua întreceri continentale ca importanță, unde oponentul reprezentantei României (ambele sunt venite din grupele Champions League), va fi învingătoarea dublei dintre Scandicci și THY Istanbul (turul, aseară). În urmă cu 11 zile, în preambului acestei întâlniri de foc, trupa lui Giovanni Caprara a învins, scor 3-1, provocându-le ardelencelor primul insucces în Divizia A1 (în tur, în decembrie, în Sala “Timotei Cipariu”, 3-0 pentru gazde).

„Obiectivul nostru este clar: calificarea în finala Cupei CEV. La meciul tur, vrem să obținem maximum posibil. Șansele sunt egale, cele două echipe se cunosc foarte bine, trebuie să jucăm la capacitate maximă și să arătăm cel mai bun volei. Nu s-a întâmplat acest lucru în ultimele două jocuri, dar sper că vom intra în teren concentrați, cu ambiție și determinare, astfel încât să avem, la retur, prima șansă de calificare. Nu în ultimul rând, ne dorim să îi facem pe fantasticii noștri suporteri mândri de noi„, a transmis antrenorul Stevan Ljubičić.

Calificată pentru prima dată în istorie în semifinalele unei cupe europene, vicecampioana României dispută în această seară meciul tur cu Alba Blaj, din Cupa CEV, pe teren propriu, într-o atmosferă care se anunță senzațională, în Sala Polivalentă fiind așteptați peste 2500 de spectatori

*Reabilitare în Cupa CEV!

Calificată pentru a 5-a oară în istorie într-o semifinală europeană (în 3 rânduri a disputat finale), gruparea din “Mica Romă” este obligată, ținând cont de pretențiile etalate, să ofere o prestație solidă, să crească nivelul, căutând reabilitarea după cele două eșecuri înregistrate în campionat (sâmbătă, 2-3 acasă cu Rapid).

Nici dâmbovițencele nu stau mai confortabil, în condițiile în care au pierdut recent la Lugoj, în fieful finalistei Cupei Challenge, și își simt periclitată poziția secundă în ierarhia internă. Și în 2019, Blajul a avut parte, în Cupa CEV, de o semifinală românească, cu Știința Bacău, iar anul trecut a evoluat în penultimul act, cu Eczacibași Istanbul, care a și cucerit trofeul.

*Rivale din 2014

Drumul spre performanță al Blajului, început în 2014, cu sârbul Darko Zakoč în rol de omul-trofeu, se leagă tocmai de rivalitatea contra echipei din Târgoviște, primele două titluri fiind adjudecate după dispute directe, în 2015 (3-0 la general) și 2016 (3-2 într-o finală nebună)! CSM Târgoviște a întrerupt hegemonia Blajului prin câștigarea Supercupei României (3-2, la Timișoara), în 2016. Trei ani mai târziu, în 2019, Blajul a realizat eventul, Cupa României fiind cucerită după 3-1 în finală la Alexandria, cu CSM Târgoviște. CSM Târgoviște a revenit în luptă și în 2021 a câștigat primul titlu național, cu 4 victorii din tot atâtea jocuri cu contracandidata, care la finele acelui sezon a încheiat colaborarea de mai bine de 7 ani,  cu  Zakoč (singurul campionat cucerit în ultimii 4 ani de o altă echipă decât Blajul). În sezonul precedent Volei Alba Blaj a cucerit toate trofeele interne, Supercupa României (septembrie 2021, la Brașov) și Cupa României (martie 2022, la Mioveni), după dispute cu CSM Târgoviște, adjudecate cu același scor 3-1. În campionat victoriile au fost împărțite, s-au impus gazdele în două rânduri, iar pe teren propriu Blajul a câștigat în minimum de seturi în martie și aprilie, tranșând astfel lupta pentru al 6-lea titlu de campioană. Iar confruntarea nu se va încheia aici, prefigurându-se o finală Blaj – Târgoviște în Divizia A1, dacă se respectă calculele hârtiei…


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Albaiulianul Nicolae Stanciu a semnat cu „U” Cluj: Mijlocașul va reveni în România din ianuarie 2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Albaiulianul Nicolae Stanciu a semnat cu „U” Cluj: Mijlocașul va reveni în România din ianuarie 2027 Albaiulianul Nicolae Stanciu va îmbrăca tricoul formației Universitatea Cluj începând din ianuarie 2027, după ce a semnat un contract cu gruparea ardeleană. Internaționalul român, în vârstă de 33 de ani, a ales să revină în România pentru a fi […]

Citește mai mult

Sport

Emeric Szakacs, la 90 de ani, aniversare jubiliară! Nea Imi, o viață dedicată sportului

Dan HENEGAR

Publicat

în

Profesorul Emeric Szakacs, la 90 de ani, aniversare jubiliară! Nea Imi, o viață dedicată sportului 28 octombrie 2026 este o zi cu totul specială pentru profesorul Emeric Szakacs, acesta aniversând frumoasa vârstă de 90 de ani! Născut la Aiud, Emeric Szakacs a avut o prodigioasă și îndelungată carieră sportivă, la atletism și mai ales tenis, […]

Citește mai mult

Sport

Blăjeanul Victor Oniga, dublă pentru România Under 17, la primul meci oficial, în calificările pentru CE

Dan HENEGAR

Publicat

în

Blăjeanul Victor Oniga a reușit dublă pentru România Under 17, la primul meci oficial, în calificările pentru CE, 4-0 cu Insulele Feroe Fotbalistul din Alba, legitimat la Csikszereda Miercurea Ciuc a realizat o dublă în prima repriză, în disputa din Cipru, la primul său meci oficial sub „tricolor” Citește și: Blăjeanul Victor Oniga, la Csikszereda Miercurea […]

Citește mai mult