ASTĂZI: ”Noaptea Muzeelor 2018. Noaptea în care istoria prinde viață”, la Alba Iulia. PROGRAMUL muzeelor din Alba
Astăzi, începând cu ora 19.00 la Muzeul Naționala al Unirii Alba Iulia va avea loc deschiderea oficială a celei de a IX-a ediție a evenimentului ”Noaptea Muzeelor. Noaptea în care istoria prinde viață”.
Din anul 2010, la muzeul albaiulian manifestarea a debutat sub conceptul special de Noaptea în care istoria prinde viață, tocmai în ideea de a pune în valoare atât patrimoniului expozițional de care dispune, dar și impresionanta istorie a județului Alba și a orașului Alba Iulia.
Și în acest an, organizatorii au pregătit un program diversificat, cu paradă a personajelor istorice, momente muzicale, ateliere antice, dansuri romane, lupte de gladiatori și reprezentații susținute de Garda Apulum, Garda Națională și personalitățile Unirii – evenimente care s-au desfășurat până târziu, în noapte, atât în interiorul muzeului, cât și pe aleea din fața acestuia.
Casa Forum se alătură de asemenea evenimentului „Noaptea Muzeelor” printr-o serie de trei expoziții care au loc la sediul din Alba Iulia, str. Regina Maria, la nr. 18, sâmbătă, 19 mai 2018, începând cu ora 19.00.
Capul de afiș este reprezentat de expoziția „70/80/90”, care cuprinde fotografii ale orașului din anii ’70 – ’90. Vor putea fi văzute imagini cu Alba Iulia în perioada de construcție, cu celebrul tren „mocănița”, care a circulat prin oraș până în anul 1982, cu principalele obiective edilitare, precum și cu Cetatea Alba Carolina.
Vor fi expuse și câteva instantanee ale lui Francisc Csonka, fotograf originar din Lugoj, care a surprins imagini ale orașului în anul 1991. Va fi o călătorie în timp, într-un oraș mic și liniștit, care a început să se dezvolte abia după ce a devenit reședință de județ, în anul 1968.
Vizitatorii vor mai putea admira „Harta (din oficiu) a orașului Alba Iulia” – văzută de Oana Barbonie și Solomon Ștefan, precum și expoziția „Artist și cetățean” – o colecție de vederi cu lucrări de Dan Perjovschi.
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
Ora 19:00
Deschiderea oficială
Reprezentație Garda Apulum
Ora 19:45
Orele 20:00 – 01:00
Atelier de machete
Noaptea vedetelor de marmură: Supereroul Hercules, Necruțătoarea Nemesis, Veselul Liber Pater (prezentare expozițională – programul cultural Pantheon 3D)
Zei pe display: atelier interactiv de scanare și vizualizare 3D a sculpturilor romane (programul cultural Pantheon 3D)
Ora 24:00 – Moment muzical … Jazz
-Laura Orian
Strada Muzeului
Ateliere antice
- batere de monede, ”plante magice” dacice
- fierărie dacică, pielărie
- prelucrare os, confecționat podoabe
Ora 22:00
Reprezentație Garda Națională și Personalitățile Unirii
Orele 23:00 – 24:00
– Lupte de gladiatori/Ludus Apulensis
Museikon
Orele 20.00-01.00
Ateliere de grafică și pictură
Ora 21:00
Moment muzical. Jazz. Laura Orian
La Sebeş, este a doua ediţie a evenimentului Noaptea Muzeelor. Muzeul Municipal „Ioan Raica” va fi deschis publicului până la ora 23.00. Pe lângă vizitarea gratuită a expoziţiilor muzeului, oaspeţii vor fi întâmpinaţi cu o serie de surprize pregătite de organizatori, în atmosfera feerică oferită de grădina muzeului.
Programul de la Sebeş include expoziția „Gastronomia medievală transilvăneană”, dansuri tradiționale săsești din Transilvania, dansuri medievale, reprezentaţie de teatru – adaptare după „Meșterul Manole” de Lucian Blaga, recital Vali Șerban şi reprezentație de reenactment istoric cu Ordinul Scutierilor de Muhlbach.
Anul acesta va fi Noaptea Muzeelor și la Aiud, Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud desfășurâdu-și activitatea după un program special, respectiv între orele 15:00 – 23:00.
În cadrul evenimentului se vor desfășura următoarele acțiuni:
- Expoziția fotografică Speoarta, în colaborare cu Asociația de Speologie, Ecologie și Turism, Polaris Med;
- Ediția a IV-a a proiectului Muzeograf pentru o zi.
În intervalul orar 17:00 – 22:00, ghidajele în muzeu vor fi făcute cu participarea unor elevi, ocazie cu care aceștia vor primi titulatura de Muzeograf pentru o zi.
Iată programul complet pe care îl propune Muzeul de Istorie „Augustin Bunea” Blaj în acest an la „Noaptea Muzeelor”:
– Expoziţie documentară: „Centenar România – Rolul ziarului Unirea în înfăptuirea Unirii din 1 Decembrie 1918”;
– Expoziţie documentară: „Revoluția Română din Transilvania – 170 de ani de la Marea Adunare Națională de pe Câmpul Libertății de la Blaj din 3/15 mai 1848”;
– Expoziția etnografică reorganizată;
– Prezentare de carte: „Satele Blajului (studiu monografic)”;
– Proiecție foto: „Blajul în sărbătoare”.
Evenimentul de sâmbătă este organizat de Muzeul de Istorie „Augustin Bunea” Blaj, Primăria şi Consiliul Local Blaj, în parteneriat cu Biblioteca Municipală „Școala Ardeleană Blaj”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Curier Județean
30 iunie – 1 iulie 2026 | COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte județe: Avertismentul transmis de hidrologi
COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte județe: Avertismentul transmis de hidrologi Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o atenționare hidrologică de tip Cod Galben, valabilă în intervalul 30 iunie 2026, ora 13:00 – 1 iulie 2026, oara 13:00, pentru mai multe bazine hidrografice din România, inclusiv din județul Alba. […]
FOTO | INCENDIU pe o stradă din Alba Iulia: Deșeuri menajere și vegetație uscată, cuprinse de flăcări
INCENDIU pe o stradă din Alba Iulia: Deșeuri menajere și vegetație uscată, cuprinse de flăcări Pompierii din Alba Iulia intervin cu o autospecială pentru stingerea unui incendiu izbucnit la deșeuri menajere și vegetația uscată de pe strada Militari din municipiu. Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu în mun. […]
INCENDIU la Cugir: Un apartament, cuprins de flăcări. Intervin pompierii Pompierii din Sebeș intervin, marți, 30 iunie 2026, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la Cugir, pe strada Constructorului. Din primele informații disponibile este vorba despre un apartament care ar fi fost cuprins de flăcări. Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui […]






