Sport

Astăzi, la ora 17.00, CSU Alba Iulia – Universitatea Cluj: ultima reprezentaţie la baschet feminin

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    După un parcurs excelent până în prezent, echipa CSU Alba Iulia are astăzi, la ora 17.00, ultima reprezentaţie a anului 2011 în faţa fanilor, partida cu Universitatea Cluj, contând pentru etapa a 15-a a Diviziei A de baschet feminin disputându-se în devans. Raportul întâlnirilor directe dintre cele două grupări studenţeşti este favorabil echipei albaiuliene, scor 6-4, gruparea din Cetatea Marii Uniri pierzând un singur joc din ultimele 7 disputate în compania clujencelor.
Elevele antrenorului Tomas Bilek vin după eşecul cu CS Municipal Târgovişte, joc în care au dat o replică puternică liderului neînvins, sunt pe poziţia a 3-a a ierarhiei cu 11 victorii şi două eşecuri, iar gruparea de pe Someş ocupă locul al 12-lea cu 3 succese şi 10 înfrângeri. Parker şi compania utilizează această dispută în care pornesc favorite incontestabile drept o repetiţie utilă înaintea partidei dificile de sâmbătă, din deplasare cu CSM Satu Mare.
*Transferuri: Ardeleanu şi o lituaniancă
Planurile oficialilor CSU de întărire a lotului în ideea de a obţine chiar o medalie naţională la finalul stagiunii includ şi rezolvarea a două transferuri în perioada de întrerupere a campionatului, ce se va relua în 14 ianuarie 2012. Prima ţintă este Florentina Ardeleanu (28 ani, BC LMK Sepsi Sf Gheorghe), fundaş (fostă la Universitatea Cluj), care şi-a dat acceptul pentru a evolua în retur la Alba Iulia. O altă achiziţie vine de pe piaţa externă, fiind vorba de o jucătoare din Lituania, ce joacă pe postul de pivot. Momentan CSU Alba Iulia dispune de 4 straniere ce au dat satisfacţie, toate regăsindu-se în topurile performerilor sezonului: americancele Nadia Parker – prima la eficienţă (medie 22,69), locul patru la puncte înscrise (17,46/ meci) şi locul 8 la recuperări (9,08); Breanna Salley – locul 8 la puncte (16,55) şi locul 6 la pase decisive (4,46); Taneisha Harrison – locul 13 la pase decisive (3,67), respectiv israelianca Ekaterina Abramzon – locul 7 la eficienţă (19,08) şi locul 9 la puncte (15,92).
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026!

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]

Citește mai mult

Sport

Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]

Citește mai mult

Sport

Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale

Dan HENEGAR

Publicat

în

România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]

Citește mai mult