ASTĂZI| Începe „Serbarea Narciselor” 2023 de la Negrileasa: Concurs gastronomic, ansambluri folclorice și dansuri populare. PROGRAMUL
ASTĂZI| Începe „Serbarea Narciselor” 2023 de la Negrileasa: Concurs gastronomic, ansambluri folclorice și dansuri populare. PROGRAMUL
Astăzi, 20 mai, începe „Serbarea Narciselor”, una dintre cele mai vechi sărbători din ţara noastră. Locuitorii din zona Munţilor Apuseni, dar şi din diverse părţi ale ţării sunt invitați în vârful muntelui să se bucure de frumuseţea zonei, priveliştea încântătoare şi mireasma oferită de numărul foarte mare de narcise.
În acest an, evenimentul are loc în zilele de 20 și 21 mai, când sunt programate şi spectacole de muzică uşoară şi populară.
Program SERBAREA NARCISELOR DE LA NEGRILEASA MAI 2023
Sâmbătă 20 MAI 2023
Programul începe de la ora 17:00 – cu formatia „EFECT MUSIC” care ne va canta si incanta cu muzica etno si suite din ardeal. Urmeaza pe scena „Mici Aurari Bucium”, dupa care cei prezenti o sa fie incantati de „Doina Aiudului” va intra pe scena de la Negrileasa, vor canta, ne vor prezenta dansuri traditionale. Invitata speciala a serii de Sambata este maramureseanca Maria Luiza Mih cu formatia.
Seara se incheie cu DISCOTECA dupa care la Negrileasa se va trage cortina;
Duminica 21 MAI 2023 ne trezim devreme pentru ca la ora:
9:00 DESCHIDEREA SERBARII NARCISELOR DE LA NEGRILEASA ,MAI 2023 PRIN SUNETUL TULNICELOR;
In programul de Duminica regasim:
Formatia Fratii Leah
Purtata Secaselor – Caminul cultural Miercurea Sibiului
ANSAMBLUL TARINA CUPRUMIN;
DENISA MACAVEI – Interpret al satului;
TARAFUL COMUNEI CIURULEASA ALATURI DE INTERPRETII:NICOLETA SIMINA SI NELUTU NARITA;
Ansamblul Fii Motilor Buces;
Ansamblul Dor Teiusan
Ansamblul traditional Junii Petrileni
Iustina Span
Alin Joldes cu formatia si Delia Jude;
Deasemnarea castigatorilor de la CONCURSUL GASTRONOMIC “TRADITII SI GASTONOMIE IN POIANA NARCISELOR” aflat la editia a II-a;
Fuego;
Georgiana Lobont;
Incheierea evenimentelor de la Serbarea Narciselor Negrileasa 2023;
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Universitatea din Alba Iulia scoate la „concurs” 55 de locuri de voluntariat: Până când se pot înscrie studenții
Universitatea din Alba Iulia scoate la „concurs” 55 de locuri de voluntariat: Până când se pot înscrie studenții Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia lansează o nouă campanie de recrutare a voluntarilor, punând la dispoziția studenților 55 de locuri în șapte structuri ale instituției. Inițiativa este derulată prin Centrul de Informare, Consiliere și Orientare […]
Transportul în comun pe ruta Alba Iulia – Ocna Mureș și retur, „în aer” în weekend: Toate cursele au fost anulate. Cum explică operatorul decizia
Transportul în comun pe ruta Alba Iulia – Ocna Mureș și retur, „în aer” în weekend: Toate cursele au fost anulate. Cum explică operatorul decizia Cursele Centrotrans care circulau în weekend, spre și dinspre Alba Iulia, au fost anulate începând cu data de 5 noiembrie 2026. Decizia a fost luată din cauza numărului redus de […]
Pregătiri pentru sezonul de iarnă în Alba: Peste 11 milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor județene. „Suntem pregătiți”
Pregătiri pentru sezonul de iarnă în Alba: Peste 11 milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor județene. „Suntem pregătiți” Astăzi, 10 noiembrie 2026, a fost semnat contractul pentru deszăpezirea drumurilor județene, anunță, printr-o postare publicată pe Facebook, Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba. Perioada de prestare a serviciilor este de la 15 noiembrie 2026 până la […]

