Astăzi, de la ora 20.00, CS Zlatna – Corona Braşov: despărţire de Liga a 3-a, în nocturnă, contra liderului
O premieră pentru localitatea din Munţii Apuseni, primul meci oficial disputat în nocturnă pe stadionul „Minaur”, astăzi, de la ora 20.00, opune în penultima etapă (observator T. Marcu Sibiu) a eşalonului terţ, două echipe cu stări de spririt diametral opuse. Aurarii, poziţia a 14-a în ierarhie (23 de puncte, minus 19 la „adevăr”) trăiesc pelinul celei de-a treia retrogradări consecutive, iar Corona, liderul Seriei a 6-a jubilează întrucât mai are nevoie de o victorie din două jocuri pentru a deschide şampaniile şi a sărbători promovarea. Braşovenii au impresionat realmente în retur, când au încasat în singur gol, n-au pierdut niciun meci şi au adunat 11 victorii şi două remize.
„Jucăm la lumina reflectoarelor, în faţa propriilor suporteri, ultimul meci acasă din acest sezon împotriva ocupantei primei poziţii. Sunt tot atâtea argumente pentru a face o figură frumoasă şi a încerca să realizăm un succes de moral. În fotbal şi ultima impresie contează, ne dorim să scoatem un rezultat pozitiv, iar în ceea ce mă priveşte aş fi dispus să continuu, în funcţie şi de planurile clubului referitoare la prezenţa în Liga a 3-a şi în campionatul viitor”, a declarat antrenorul Florin Danciu. Acesta nu poate conta pe M. Morar (suspendat) şi G. Toma (fără drept de joc împotriva fostei echipe), vor reintra Kiraly şi Sucală, iar între buturi se va afla Târziu, achiziţionat în iarnă tocmai de la gruparea de sub Tâmpa. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!
CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]