ASF a organizat a doua sesiune a dezbaterilor publice privind asigurările auto. Ce aspecte s-au dorit a fi clarificate
Autoritatea de Supraveghere Financiară a organizat marți cea de-a doua sesiune a dezbaterilor publice pentru definitivarea Proiectului de Normă privind asigurările auto din România, pentru aplicarea noului cadru al pieţei asigurărilor dat de Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.
Noua lege, intrată în vigoare în data de 12 iulie 2017, aduce o serie de soluţii pentru reaşezarea pieţei asigurărilor pe coordonate viabile, în vederea eliminării dezechilibrelor manifestate în trecut, care au fost de altfel şi sancţionate de Legea Concurenţei. Legea 132/2017 introduce o serie de abordări moderne, fiind structurată în jurul nevoilor consumatorului. Printre cele mai importante repere pe care acest act normativ le stabileşte se numără tariful de referinţă, o instituţie cu noi roluri şi responsabilităţi – BAAR, conceptul clientului cu risc ridicat şi decontarea directă.
Importanţa stabilirii unor noi reguli de funcţionare a pieţei RCA este dată de caracterul obligatoriu al asigurării de răspundere civilă auto, care induce o responsabilitate strictă şi nenegociabilă în relaţia cu consumatorul pentru toţi cei care au un rol determinant în acest sistem – asigurători, brokeri sau service-uri auto.
În sprijinul acestei abordări, Norma privind asigurările auto din România detaliază mecanismele necesare pentru ca principiile prevăzute de legea RCA să îşi poată dovedi utilitatea.
În această formă, proiectul reflectă rezultatul unui efort comun al tuturor părţilor interesate din piaţa asigurărilor RCA – asociaţii de protecţia consumatorilor, societăţi de asigurare, transportatori, brokeri şi service-uri auto, precum şi alte asociaţii alături de care ASF, pe parcursul celor două sesiuni de dezbateri publice, a urmărit cu precădere clarificarea unor aspecte cum ar fi:
– reglementarea elementelor contractului RCA, inclusiv reînnoirea acestuia;
– formatul poliței de asigurare;
– reglementarea condițiilor și criteriilor de autorizare și practicare a asigurării RCA pe teritoriul României;
– criteriile de risc şi instrumentele utilizate în calculul tarifului de primă;
– asigurările RCA aplicabile asiguraților cu risc ridicat;
– modalitatea de avizare și înregistrare a personalului care efectuează constatarea daunelor;
– reglementarea modalității de constatare, evaluare, stabilire și plată a despăgubirilor;
– modalitatea de decontare directă;
– reglementarea criteriilor de aplicare a sistemului bonus-malus;
– facilități și penalități aplicabile asiguraților.
Înainte de publicarea în Monitorul Oficial al României, Proiectul de Normă privind asigurările auto din România va fi înaintat Consiliului ASF.
*********
Despre ASF
ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.
Leonardo Badea, președinte ASF Cornel Coca Constantinescu, vicepreședinte ASF
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări
CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări CFR Călători a anunțat că perioada standard de cumpărare a biletelor în avans va fi redusă temporar, în contextul pregătirii noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027. Programul va intra în vigoare pe data de […]
Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA”
Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra evoluției economiei României, invocând creșterea inflației, ieșirile de capital, scăderea rezervelor valutare și dificultățile din sectorul imobiliar. Acesta a criticat lipsa de […]
Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale
Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a dat publicităţii, astăzi, situaţia privind subvenţiile acordate partidelor politice de la bugetul de stat în luna noiembrie 2026. În total, în luna septembrie 2026, partidele politice au primit de la bugetul de stat subvenții în valoare […]
