Experții germani, arată că aerisirea camerelor este mai eficientă decât decontaminarea suprafețelor, pentru a combate COVID-19. Aceasta era doar o recomandare, până săptămâna trecută, de când...
Creștere RECORD la nivel mondial a cazurilor de COVID-19: Peste 2,2 milioane de cazuri noi și 39.000 de decese. America, cea mai afectată Numărul persoanelor bolnave...
Conform informațiilor transmise de DSP Alba, situația cazurilor active, în perioada 29 septembrie – 12 octombrie, în localitățile din județ este reprezentată de următorul tabel: În...
GCS contrazice Institutul Naţional de Sănătate Publică şi anunţă o incidenţă mai mică de 3 cazuri de infectare cu coronavirus la 1000 de locuitori în Bucureşti...
Ion Dumitrel, din partea Partidului Național Liberal, a câştigat funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Alba cu 82.945 de voturi, reprezentând 55,74% din totalul voturilor valabil...
Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2020, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii...
Florin Roman, atac la adresa Avocatului Poporului: ,,Axa răului formată din PSD şi Curtea Constituţională continuă să facă rău României” Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, a...
O pereche nouă de pantofi poate eleva o ținută veche. Sigur că vă puteți oricând baza pe o pereche clasică de adidași Nike, însă există momente...
Alba se menține în continuare, de 4 zile consecutiv, pe locul 2 în topul județelor din țară cu cea mai mare incidență a cazurilor de Covid-19/1000...
În unitățile sanitare de profil, numărul de pacienți în stare gravă, internați la ATI, este de 651. Totalul de persoane internate cu COVID-19 este de 9.399....
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea