Benzina și motorina s-au ieftinit în noaptea de revelion cu 49, respectiv 50 de bani, ca urmare a eliminării suprataxei de 7 cenți pe litru și a...
În 2017, românii vor avea 14 zile libere, cu două mai mult decât în 2016, după ce au fost stabilite în plus zile nelucrătoare legale 24...
Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei, Vasile Bănescu, a declarat că Patriarhia Română nu se opune ridicării unei moschei la Bucureşti. El a precizat că este vorba...
Decretul privind desemnarea lui Sorin Grindeanu în funcția de premier a fost semnat de președintele Klaus Iohannis. Sorin Grindeanu s-a născut la 5 decembrie 1973, la...
În perioada noiembrie-decembrie 2016, Institutul de Științe ale Educației – Centrul Național eTwinning a organizat o competiție națională de proiecte. Se ştie că Programul E-Twinning a...
La 1 ianuarie 2017 a intrat în vigoare Legea privind Statutul rezerviştilor voluntari, normele de aplicare a legii urmând să fie emise în termen de cel...
Noul Guvern ar putea fi învestit de Parlament până în 5 ianuarie, potrivit unui posibil calendar al Partidului Social Democrat. Conform acestuia, joia viitoare ar urma...
Premierul Dacian Cioloş, comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală în perioada 2010 – 2014, declară că zece ani în Uniunea Europeană, pentru România, înseamnă zece...
Din 1 ianuarie 2017 intră în vigoare o serie de prevederi ale Codului fiscal şi câteva măsuri cuprinse în diverse acte normative aprobate în 2016. Astfel,...
Localitățile din județul Alba în care sunt programate întreruperi ale energiei electrice în perioada 2-8 ianuarie 2017 Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Alba anunţă întreruperile...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666