Trei tineri din Alba Iulia s-au luat la bătaie şi a fost nevoie ca jandarmii să intervină de urgenţă. Doi dintre aceştia riscă să fie cercetaţi...
Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia va găzdui miercuri, 7 mai, de la ora 19.00, spectacolul folcloric „La Porţile Cetăţii”, organizat în colaborare cu...
Tinerii dornici să muncească din judeţul Alba pot participa marţi, 6 mai, la ”Târgul de Joburi” destinat lor. Evenimentul se va desfăşura, între orele 9.00 –...
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu a anunţat că de astăzi vor începe controale în 77 de spitale, care vizează în principal secţiile de chirurgie şi vor fi...
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare a început din 25 aprilie, iar drumul celor 32 de parlamentari români până la Bruxelles, trece şi prin sate, un vot...
Valoarea istorică a ansamblului de arhitectură, la care se adaugă starea bună de conservare au fost motive evidente pentru includerea acesteia pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO...
Duminică seara în jurul orei 20.00, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Cugir a fost solicitat să intervină la un incendiu declanşat la gospodăria familiei...
În derby-ul rundei, a 22-a din Liga a IV-a, liderul Industria Galda de Jos a învins cu 3-1 (3-0) pe Cuprirom Abrud, ocupanta locului al treilea...
Primăria Teiuș organizează, în data de 29 mai a.c., un concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcției publice de execuție, vacantă, de inspector,...
Au trecut doar câteva zile de la debutul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare şi deja una dintre promisiunile candidatului PNL, Florin Roman s-a spart precum un...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea