Cercetările arheologice desfăşurate în Cetatea Alba Carolina în cadrul proiectului de refuncţionalizare a zonei se desfăşoară în ritm alert şi primele descoperiri, caracterizate de specialişti ca...
La sfârşitul săptămânii trecute, Comisia tehnico – economică din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului a avizat documentaţiile tehnice elaborate de administraţia locală a municipiului Aiud...
La fiecare început de primăvară, administraţia locală a oraşului Cugir îşi propune să implice întreaga comunitate într-un demers comun de igienizare a localităţii. Este vorba despre...
Primarul comunei Bucium spune că: „Suntem implicaţi efectiv atât Primăria, cât şi Consiliul Local, în acest proiect al Companiei Roşia Montană Gold Corporation, l-am susţinut tot...
Mii de oraşe din lume au stins lumina, sâmbăta seara, timp de oră, începând cu ora 20.30 (ora locală). Printre cele 50 de oraşe din România,...
Prin voleibaliştii juniori, „Mica Romă” se mândreşte cu două echipe care au reuşit să se califice până acum în acest sezon în ultima fază a Campionatului...
BC „Nicolae Linca” Alba Iulia a avut din motive financiare, un unic reprezentant la Brăila, unde s-a disputat Cupa României la box pentru juniori. La prima...
În urma lucrărilor de refuncţionalizare şi remodelare a căilor de acces auto şi pietonal, dar şi a spaţiilor verzi din zona istorică sau din alte zone...
Vineri, 25 martie 2011, odată cu împlinirea a 2 ani de la trecerea în nefiinţă a poetului Nicolae Drăgan, la Hotel „Transilvania” din Alba Iulia a...
Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Sibiu a emis, la începutul acestei luni, avizul de mediu pentru „Modificarea Planului Urbanistic Zonal – zona de dezvoltare industrială Roşia...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666