O nouă expoziție de artă plastică va da culoare bibliotecii județene și va încânta privirea celor care trec pragul acestei instituții. Este vorba despre o expoziție...
La doar un an de la înfiinţare, echipa de handbal feminin CS Măgura Cisnădie, aflată la Râmnicu Vâlcea pentru barajul de promovare în Liga Naţională, a...
Trofeul adjudecat de “alb-negri”, Cupa Federaţiei la juniori B va fi prezentat astăzi pe Stadionul “Cetate”, cu prilejul întâlnirii-spectacol dintre “Prietenii lui Gicu Grozav” şi AFC...
De la 1 iulie, pentru a doua oară în acest an, amenzile pentru contravențiile de circulație vor crește. Asta inseamna ca, de la aceasta data, soferii...
Comisia Europeană a aprobat noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală al României (PNDR) pentru perioada 2014 – 2020, decizie în urma căreia România poate lansa toate...
Curtea de Apel Alba Iulia se va pronunța miercuri, 10 iunie, în dosarul în care Klaus Iohannis a solicitat anularea unui raport de evaluare întocmit de...
Recent, în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei 2015 – secţiunea „Poezia la Iaşi”, poetul şi scriitorul albaiulian Dumitru Mălin a fost invitat la Iaşi, la o...
Județul Alba este cel mai mare exportator de lemn din țară. Cel puțin asta arată un raport al Institutului Național de Statistică (INS), de anul trecut....
Sistemul de sănătate publică asigură conform legii 95-2006, sănătatea cetăţenilor din comunitate prin organizarea instituţiilor sale, furnizând serviciile necesare în vederea promovării, menţinerii şi protejării sănătăţii...
Ploile torențiale și grindina căzută în ultima perioadă la Cugir au produs viituri care s-au scurs afectând drumul de pe Râul Mare, precum și zonele alăturate situate de-a...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea