Arma secretă ce loveşte România
Acest pământ sfânt în care s-au născut, au trăit şi au murit strămoşii noştri, în care ne-am născut şi trăim noi, în care s-au născut şi se vor naşte copiii şi nepoţii noştri, acest pământ care se numeşte România este atacat dur de o entitate necunoscută care pur şi simplu face un test de şoc economic folosind o nouă formă de armă tăcută şi periculoasă care greu se poate detecta de un „radar” numit inteligenţă românească, pentru a fi anihilată. Care sunt efectele armei asupra românilor şi cum se aplică ea: prin sarabanda preţurilor care cresc, prin diminuarea salariilor şi implicit diminuarea capacităţii de cumpărare a românilor şi prin disponibilizări masive a forţei de muncă.
Prin intermediul cui se face acest lucru poporului român? Cine face acest lucru astăzi: politicienii şi guvernul actual, cel aflat la putere. Până când se ajunge la putere se promite totul „câte-n lună şi stele” şi apoi, după ce s-a ajuns „la ciolan”, încet, încet se amână sau se atenuează promisiunile electorale. În primii ani de guvernare se creează o falsă încredere în guvern şi iluzia unei bunăstări extraordinare şi apoi se taie în „carne vie de român” şi se aşteaptă răspunsul maselor populare. Dacă ele rezistă sau nu şocului economic, dacă se revoltă sau nu sindicatele, dacă se poate aduce populaţia la o stare de sclavie benevolă şi la o înfrângere totală a rezistenţei acesteia, iată câteva întrebări care se pot pune.
Cine este de vină pentru această situaţie? Eu nu spun că este de vină guvernul sau nu ştiu ce ministru, noi toţi cei care alcătuim această ţară suntem vinovaţi şi responsabili pentru ceea ce ni se întâmplă. Astăzi, acum, în România există clar o revoltă psihică a maselor, dar din păcate nu o revoltă socială organizată de sindicate sau de alte organizaţii nonguvernamentale. În România nu mai există clase sociale ci eventual clasa de jos, săracă şi clasa de sus, bogată, din care fac parte politicienii, guvernanţii actuali şi clientela lor politică. Aceştia „au muşcat şi muşcă” din România bucată cu bucată, cu un comision gras şi o dau străinilor pe care noi îi adorăm atât. Ca răsplată a adoraţiunii noastre, străinii ne denigrează pe toată mass-media, iar Franţa şi Germania spun ” Au revoir” şi „Auf Wiedersehen” României pentru spaţiul Schengen.
Cine creează această nouă armă letală, acest nou tip de cancer care acţionează asupra bogăţiilor ţării, asupra producţiei de bunuri, asupra distribuţiei de bunuri, asupra investiţiilor şi sistemului bancar şi chiar asupra Băncii Naţionale? Nu este greu de ghicit, dar este greu de spus, sunt FMI şi Banca Mondială formată din acei magnaţi care fac parte şi din grupul Bilderberg, cei care dau împrumuturi şi credite garantate cu viitoarea producţie economică a României. Cu această armă sofisticată economică atacă nu numai România ci grupuri de ţări sau chiar economia mondială. Urmează Spania, Portugalia şi nu scapă nici Franţa sau Germania. Este greu să mai scapi din îmbrăţişarea mortală a acestei „caracatiţe” care se numeşte FMI şi Banca Mondială, dar nu imposibil.
Marele poet Mihai Eminescu spunea: adevăratul patriot este cel care-şi apără ţara împotriva guvernului ei. Nu sunt un adept al schimbării guvernului în perioada de criză şi sunt convins că printr-un sacrificiu colectiv, al tuturor, cetăţeni şi oameni politici, tehnocraţi, noi, toţi românii putem să salvăm această ţară şi viitorul copiilor noştri.
Dr. Mircea FRENŢIU, medic primar chirurg
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate Consilierii județeni Alba vor vota joi, 19 noiembrie 2026, în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Planului operativ de acțiune privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene în […]
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil Primăria Șugag, din județul Alba, a publicat caietul de sarcini pentru serviciile de deszăpezire și combatere a poleiului din iarna 2026–2027. Valoarea estimată a […]