Actualitate

Aproximativ 250 de intervenţii chirurgicale oftalmologice la Spitalul Judeţean Alba, în aproape un an

Alexandra Mates

Publicat

în

La aproape un an de la reabilitarea secţiei de oftalmologie din cadrul Spitalului Judeţean Alba, aproximativ 250 de persoane din judeţ au beneficiat de intervenţii chirurgicale. Cele mai multe operaţii au fost pentru tratarea cataractei.

Graţie investiţiilor realizate pe secţia de oftalmologie, pacienţii din Alba au scăpat de drumurile şi costurile pe care le implica tratarea afecţiunilor de care sufereau.

Condiţiile hoteliere oferite pe secţia de oftalmologie s-au îmbunătăţit simţitor, iar aparatura pusă la dispoziţie pentru intervenţiile chirurgicale este de calitate superioară şi oferă posibilitatea efectuării unor operaţii care în trecut erau doar deziderate.

„Cele mai multe dintre operațiile realizate au fost pentru înlăturarea cataractei. Această afecțiune a ochiului poate fi întâlnită mai ales la persoanele vârstnice. Cu toate acestea și persoanele mai tinere pot să sufere de cataractă, acesta fiind de fapt o complicație a unor afecțiuni oculare precum miopie forte sau glaucom.

De asemenea, pot apărea cataracte patologice, la pacienții cu boli precum diabetul zaharat, boli endocrine, boli autoimune sau infecții generale ale organismului. Există și cataractă congenitală, prezentă încă de la naștere”, a explicat medicul primar oftalmolog Tatiana Platon, șeful Secției de oftalmologie din Spitalul Județean de Urgență Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]

Citește mai mult

Actualitate

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult