Aprobare fără surprize a listei finale de candidați la alegerile parlamentare, de către Comitetul de Coordonare Județean al PNL Alba
Lista candidaților PNL Alba la alegerile parlamentare a fost aprobată, vineri, de Comitetul de Coordonare Județean al organizației. Următorul pas este validarea finală de către conducerea centrală a partidului.
Față de ultima ”strigare”, respectiv votul Comitetului Județean Executiv, lista a suferit o singură schimbare, nesemnificativă având în vedere că este vorba de un loc considerat neeligibil – unul dintre cei mai vechi liberali din județ, Dan Coriolan Simedru, nu mai apare pe locul V la Camera Deputaților, find înlocuit cu Gabriel Pleșa.
Astfel, lista care va fi trimisă la ”centru” este următoarea:
La Senat, locul I este ocupat de Alexandru Pereș (în prezent senator), iar locul II de Silviu Ponoran, actualul primar al orașului Zlatna, urmați de Carmen Liliana Stoica pe locul III și Cornel Berindei pe locul IV.
La Camera Deputaților primul pe listă este vicepreședintele CJ Alba – Florin Roman, urmat de Corneliu Olar (primar al comunei Horea și fost deputat), Claudiu Vasile Răcuci (Blaj, consilier județean), Sorin Bumb (administratorul public al județului Alba) și Gabriel Pleșa (viceprimarul municipiului Alba Iulia). Pe listă se mai află Elena Ignat și Emil Muntean – ca rezerve în cazul în care unul dintre candidați renunță la luptă.
Potrivit rezultatelor obținute la algereile locale din acest an la Consiliul Județean (care este prin excelență un vot politic), PNL Alba a obținut un scor de 53%. La acest ”scor”, liberalii din Alba și-ar adjudeca un mandat de senator (Alexandru Pereș), două mandate întregi de deputați, iar al treilea mandat de deputat ar avea șanse mari să-l obțină la redistribuirea națională a mandatelor.
Evident, la alegerile parlamentare, chiar dacă aleșii locali ai PNL (primarii și consilierii locali) ”vor trage” să obțină voturi pentru partid, bătălia electorală s-ar putea să le ofere surprize și să nu mai obțină un scor de peste 50% în județ.
Întrucât organizația PNL din Județul Alba a obținut cele mai bune rezultate la nivel național la alegerile locale, e puțin probabil să mai fie schimbată lista de la Centru.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Video | Au reînceput lucrările de eficientizare energetică a blocurilor din Blaj: Primele trei imobile intră în șantier, din totalul de 19 finanțate
Au reînceput lucrările de eficientizare energetică a blocurilor din Blaj: Primele trei imobile intră în șantier, din totalul de 19 finanțate Lucrările de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe din municipiul Blaj au fost reluate. Prima etapă vizează trei imobile, din cele 19 care beneficiază de finanțare. Anunțul a fost făcut joi, 22 octombrie 2026 […]
Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit
Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit Primăria Alba Iulia a contractat, pe 19 octombrie 2026, serviciile de audit pentru recertificarea sistemului de management al calității, înainte ca actualul certificat să expire în a doua decadă a lunii decembrie […]
Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești
Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești Crearea unei rețele coerente de zone pietonale și piste pentru biciclete, care să lege principalele cartiere ale municipiului Sebeș de centrul orașului și de Parcul Arini, este un obiectiv important pentru dezvoltarea […]
