Aproape un sfert din școlile românești nu au internet. Când se preconizează că vor fi conectate
Din cele peste 22.000 cladiri școlare existente la nivelul României, 5.000 nu au acces la internet în acest moment, a declarat Jean Badea, consilier în Ministerul Educaţiei. Autorităţile şi operatorii fac demersuri pentru a conecta 2.800 dintre ele până începe şcoala.
„Pot să anunţ acum în premieră, având în vedere faptul că s-a lucrat până târziu aseară la identificarea punctuală a clădirilor unităţilor care pot fi conectate că, până în data de 14 septembrie, din cele aproximativ 5.000 de clădiri care nu sunt conectate în acest moment, se vor face demersuri pentru 2.800 de clădiri ca să fie conectate până la momentul 14 septembrie, când se reiau cursurile. Cum spuneam, grupul de lucru a fost extrem de activ, foarte târziu aseară s-a terminat aceasta analiză punctuală făcută pe fiecare din cele 5.000 de clădiri care la momentul acesta nu beneficiază de internet, din cele peste 22.000 de clădiri pe care Ministerul Educaţiei le-a identificat în teritoriu ca fiind clădiri cu destinaţia de învăţământ”, a declarat Jean Badea joi, potrivit Agerpres.
El spune că cea mai mare problemă este în zonele defavorizate.
„Sperăm ca începutul anului şcolar să ne găsească cu un număr cât mai mic de unităţi în care nu ajunge resursa de internet. Avantajul este că în zonele respective, cu comunităţi mici, va exista posibilitatea ca învăţământul să se desfăşoare faţă în faţă, deci resursa de internet nu este indispensabilă, ceea ce nu înseamnă că nu este necesară. Cu siguranţă este necesară, dar procesul de educaţie va putea continua şi până când resursa de internet va ajunge şi în comunitatea respectivă”, a completat Badea.
Sursa: edupedu.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
