Ştirea zilei

Aproape patruzeci de SANCȚIUNI, date de polițiștii din Alba, pentru nerespectarea legislației privind pescuitul, într-o singură săptămână

Ioana Oprean

Publicat

în

În perioada 22 – 28 iunie 2021, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au organizat o acţiune care a vizat verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind pescuitul.

Cu ocazia acestei acţiuni, au fost verificate 9 societăți comerciale de profil, au fost efectuate 14 controale privind legalitatea transportului peștelui sau a produselor din pește, 40 în zona apelor interioare, iar față de 12 persoane, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale conform OUG 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

Treizeci și opt de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru alte abateri de la normele legale.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]

Citește mai mult