Sport

Apărătorul Ștefan Radu (Metalurgistul Cugir), adio fotbal în această primăvară | Intervenție chirurgicală la genunchi pentru fundașul central al “roș-albaștrilor”

Dan HENEGAR

Publicat

în

De ce i-a fost frică lui Ștefan Radu, nu a scăpat! Săptămâna trecută fundașul central al Metalurgistului Cugir a suportat, la Tg. Mureș, o intervenție chirurgicală la genunchiul drept, din pricina unor leziuni ale ligamentelor și meniscului. Apărătorul în vârstă de 28 de ani s-a accidentat în septembrie, în etapa a 5-a, în deplasarea de la Comuna Recea, câştigată de “roş-albaştri” cu 2-1, însă, în ciuda problemelor medicale a strâns din dinţi şi a continuat să joace până la finalul turului. A sperat câteva luni ca prin recuperare să nu fie nevoie de operație, însă nu a scăpat de bisturiu, astfel că Ștefan Radu nu va evolua deloc în retur. Jucătorul ocupantei poziției a 4-a la finele turului nu are voie să calce timp de două săptămâni pe picior, iar recuperarea mediicală post operatorie o va face la Alba Iulia cu Lucian Nicolescu. “Am avut cartilagiul rupt, afectate și meniscul și ligamentele. Doctorul Melinte s-a comportat extraordinar, clubul este alături de mine. Este o perioadă dificilă, mi-e dor de fotbal, dar trebuie să am răbdare și să muncesc pentru a reveni cât mai repede pe gazon”, a precizat fotbalistul care în vară a jucat cu Șurianu Sebeș barajul cu Viitorul Caransebeș pentru promovarea în Liga a 3-a.

Petrecerea Divorțaților

După accidentarea de la Recea, durerile l-au împiedicat în repetate rânduri să fie la dispoziţia lui Călin Moldovan pentru a intra în primul unsprezece, însă şi aşa, a reuşit să înscrie un gol în remiza de la Tăşnad (etapa a 12-a). Ultima prezenţă ca şi titular s-a consemnat în etapa a 9-a, acasă cu CFR Cluj II. Şt. Radu nu a jucat deloc în ultimele două etape, intrând 10 minute în derby-ul cu „U” Cluj. În consecință, în partea secundă a campionatului, Metalurgistul are doi fundași centrali valizi, Negrescu și Itu, la nevoie și Vărărean putând fi tras în centrul defensivei de pe postul de fundaș stânga.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Aiudeanul Andrei Cordea pleacă în China! CFR Cluj a ajuns la un acord cu Yunnan Yukun. Transferul a fost parafat, iar fotbalistul se pregătește de o nouă aventură în Asia

Ioana Oprean

Publicat

în

Aiudeanul Andrei Cordea pleacă în China! CFR Cluj a ajuns la un acord cu Yunnan Yukun. Transferul a fost parafat, iar fotbalistul se pregătește de o nouă aventură în Asia Aiudeanul Andrei Cordea este pe punctul de a încheia aventura la CFR Cluj, după ce negocierile cu formația chineză Yunnan Yukun au ajuns la un […]

Citește mai mult

Sport

Video | Aiudeanul Bogdan Andone, sub presiune la FC Argeș: „Nu voi pleca de la echipă în acest moment dificil”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Aiudeanul Bogdan Andone, sub presiune la FC Argeș: „Nu voi pleca de la echipă în acest moment dificil” „Nu voi pleca de la echipă în acest moment dificil”, a anunțat antrenorul aiudean Bogdan Andone, miercuri, 4 noiembrie 2026, în conferința de presă premergătoare meciului FC Argeș – Dinamo din SuperLiga. Bogdan Andone este sub presiune […]

Citește mai mult

Sport

Liga 3, Seria 7: CIL Blaj conduce ierarhia în derby-urile „de Alba” după tur | Încă 3 dueluri între conjudețene în 2026

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 3, Seria 7: CIL Blaj conduce ierarhia în derby-urile „de Alba” după tur | Încă 3 dueluri între conjudețene în 2026 CIL Blaj conduce ierarhia conjudețenelor, după cele 6 derby-uri „de Alba” derulate în turul campionatului Seriei 7 de Liga 3. Echipa din „Mica Romă” a câștigat confruntările cu Metalurgistul Cugir și CSM Unirea […]

Citește mai mult