Anul Nou a trecut, faptele bune rămân scrise în cer
Din raţiuni de spaţiu şi din pricina zilelor libere de care am beneficiat şi noi, jurnaliştii, de sărbători, multe dintre faptele bune făcute de sărbători nu au fost mediatizate, încă, prin intermediul cotidianului nostru. Procedăm acum la mediatizare, nu spre fala celor ce s-au aplecat spre nevoiaşi de sărbători, ci pentru a le aduce mulţumirile cuvenite din partea beneficiarilor. Menţionăm în acest context că, după cum afirmam într-un articol din ultimele ediţii ale anului trecut, vicepreşedintele PNL Alba, Florin Roman s-a ţinut de cuvânt faţă de familia C. (Maria, Cristian şi fiica lor, Isabella, în vârstă de 9 luni) şi aceştia au primit înainte de Anul Nou două pachete substanţiale cu daruri din partea tânărului om politic, pe lângă suma de 800 de lei care acoperă chiria familiei pentru 2 luni. Cei trei (foto 1) au ţinut să-i mulţumească în mod public domnului Roman şi să-i ureze un călduros „La mulţi ani!”
lRevelion pentru dezmoşteniţi, la aşezământul Filantropia de la gară
Nici cei lipsiţi de adăpost, care sunt asistaţi în centrul de urgenţe sociale de la gară, al Filantropiei Ortodoxe, nu au fost uitaţi. Acestora li s-a pregătit un Revelion îmbelşugat, cu tot ce se cuvine (friptură, sarmale, salată boeuf etc), graţie sprijinului financiar din partea Primăriei Alba Iulia, respectiv a Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul acesteia (foto 2). De meţionat contribuţia personală a primarului Mircea Hava şi a viceprimarului Ioan Bogăţan, precum şi al unor oameni inimoşi care, de asemenea, au contribuit financiar la acest act de caritate: doamna director Delia Cristescu şi soţul dânsei, artistul fotograf Călin Bogdan, pictoriţa Noemi Kusztos şi, nu în ultimul rând, domnul Mihai Babiţchi. Mai mult decât atât, cei de mai sus au şi trecut pe la aşezământ în noaptea de Revelion şi au ciocnit un pahar cu dezmoşteniţii soartei care s-au simţit, astfel, măcar o dată pe an, integraţi şi apreciaţi, ca nişte fiinţe umane iubite, şi ele, de Dumnezeu. Mai trebuie să menţionăm şi contribuţia Filantropiei Ortodoxe, cu atât mai mult cu cât un preot a făcut toată noaptea de 31 decembrie 2010 spre 1 ianuarie 2011, de serviciu la bucătăria aşezământului. La mulţi ani, tuturor!
lZiarul „Unirea” în sprijinul nevoiaşilor
Una dintre mulţumirile pe care le avem şi noi, cei ce trudim la ziarul „Unirea”, la sfârşitul fiecărui an, este aceea că îndemnurile noastre pentru fapte bune au ecou în rândurile cititorilor. Astfel, şi anul acesta, pe lângă sprijinul direct pe care l-am acordat tuturor celor de mai sus (şi altora), am avut satisfacţia deosebită de a primi la redacţie vizita părintelui Gheorghe Marin de la casa de tip familial a Filantropiei din Sebeş, care şi-a arătat disponibilitatea (în ciuda dificultăţilor pe care aşezământul le întâmpină) să ofere sprijin şi toate alimentele necesare trecerii prin sărbători pentru trei cazuri sociale pe care noi le-am mediatizat: Mugurel Cismaş din Ocna Mureş, bolnav de diabet şi rămas fără căldură în mijlocul iernii, chiar de sărbători, familia Mărginean, din Sebeşel, în sânul căreia s-a născut un prunc lipsit de lumina ochilor şi familia Briciu, din Alba Iulia, care locuieşte în fosta terasă de vară a municipiului nostru. Interesant este faptul că părintele Marin a făcut darurile de sărbători împeună cu copiii din aşezământ, ca să înveţe şi ei valoarea faptelor bune. La mulţi ani cu sănătate, părinte, şi mulţumiri din partea beneficiarilor!
lProf.univ.dr. Liviu Stoica a făcut cadouri nevoiaşilor din Cugir, Geoagiu şi Alba Iulia
Ca în fiecare an, prof.univ.dr. Liviu Stoica a făcut cadouri unor nevoiaşi din Cugir, Geoagiu şi Alba Iulia. Oameni cu mulţi copii, bătrâni săraci şi neajutoraţi ş.a. Deşi universitarul albaiulian nu a dorit să facă publice faptele sale bune, noi am fost informaţi dedspre acestea de familia Briciu, una dintre beneficiarele sprijinului său constant. Chiar şi când l-am contatactat pe dr. Stoica pentru a ni se confirma darurile sale, acesta s-a eschivat, nedorind să le mediatizăm, exprimându-şi doar dorinţa de a transmite în numele său, prin intermediul cotidianului nostru, „La mulţi ani, tuturor cetăţenilor judeţului Alba!” La mulţi ani şi dumneavoastră, domnule profesor!
Având în vedere cele de mai sus (şi multe altele, pe care nu le ştim), rămânem cu convingerea că, deşi sărbătorile trec, faptele bune rămân, scrise acolo sus, în cer…
Ioan HĂNŢULESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Blajul pune pe masă peste 22 de milioane de lei pentru mobilitate: Începe cursa pentru unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură urbană din „Mica Romă”
Blajul pune pe masă peste 22 de milioane de lei pentru mobilitate: Începe cursa pentru unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură urbană din „Mica Romă” Municipiul Blaj intră într-o nouă etapă a modernizării infrastructurii urbane, odată cu lansarea procedurilor pentru realizarea investiției „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire […]
FOTO | „Paradox” administrativ: Alba Iulia se retrage din AIDA-TL, dar rămâne beneficiara unor investiții europene majore
„Paradox” administrativ: Alba Iulia se retrage din AIDA-TL, dar rămâne beneficiara unor investiții europene majore Decizia Municipiului Alba Iulia de a se retrage din Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local (AIDA-TL) a generat numeroase întrebări privind viitorul transportului public și al proiectelor europene aflate în implementare în zona metropolitană. Ieșirea din asociație […]
Șoferii STP, protest în fața Primăriei Alba Iulia: Cererea de aprobare, depusă la sediul instituției. Când ar urma să aibă loc manifestația
Șoferii STP, protest în fața Primăriei Alba Iulia: Cererea de aprobare, depusă la sediul instituției. Când ar urma să aibă loc manifestația Criza transportului public din Alba Iulia este departe de a se încheia. După o lună de la declanșarea conflictului provocat de neplata salariilor, șoferii STP au făcut un nou demers și au solicitat […]









