Anul 2020, în clasamentul celor mai călduroși trei ani de la debutul înregistrărilor meteorologice
De la debutul înregistrărilor meteorologice, anul 2020 a fost unul dintre cei mai călduroși, în pofida pandemiei, anunță o agenție specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).
Pandemia a afectat economiile şi a redus pe termen scurt emisiile de carbon, însă concentraţiile atmosferice de gaze cu efect de seră au continuat să crească, a indicat Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) în raportul său asupra climei din 2020.
În concordanţă cu prognozele OMM din decembrie, 2020 s-a numărat printre cei mai călduroşi trei ani înregistraţi vreodată.
Cei mai călduroși trei ani
Dacă această tendinţă va continua, concentraţiile medii globale de CO2 ar putea să crească în acest an la 414 părţi pe milion (ppm) sau mai mult, uşor peste valoarea de 410 ppm înregistrată în 2019. Valoarea de 410 ppm este cu 148% peste nivelurile preindustriale, din perioada cuprinsă între anii 1850 şi 1900.
De atunci, 2016 a fost cel mai „fierbinte” an, în timp ce nivelurile din 2019 şi 2020 au fost atât de apropiate încât a fost imposibil de estimat care a fost mai călduros, potrivit purtătorului de cuvânt al OMM.
Creşterea concentraţiei de metan – cu 260% mai mult – reprezintă, de asemenea, un motiv de îngrijorare. Totodată, concentraţia de protoxid de azot a crescut cu 123%.
Ar trebui să ne pregătim pentru tot mai multe evenimente meteorologice extreme
Potrivit secretarului general al OMM, Petteri Taalas, lumea ar trebui să se pregătească pentru un număr tot mai mare de evenimente meteorologice extreme, care ar putea provoca moartea a milioane de persoane şi daune semnificative.
Oamenii de ştiinţă susţin că temperaturile nu ar trebui să crească cu peste 1,5 grade Celsius până la sfârşitul secolului pentru a se putea evita cele mai grave daune, un obiectiv pe care statele au convenit să îl aducă la îndeplinire prin Acordul de la Paris asupra climei.
Cu toate acestesa, în 2020, temperaturile medii globale au fost cu aproximativ 1,2 grade mai ridicate în comparaţie cu nivelurile preindustriale.
Totodată, deceniul din 2011 până în 2020 a fost cel mai călduros înregistrat vreodată.
Pentru a se atinge acest obiectiv, emisiile de carbon ar trebui reduse la 45% sub nivelurile din 2010 până în anul 2030. Însă, potrivit oamenilor de ştiinţă, în lipsa unor obiective de protecţie climatică noi şi mai ambiţioase, acest demers este probabil sortit eşecului.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
