Rămâi conectat

Sport

Antrenorul Alexandru Weber, iarăși în cupele europene cu Măgura Cisnădie, după locul 5 în Liga Florilor

Dan HENEGAR

Publicat

în

Alexandru Weber, antrenorul din Sebeș, a reușit un nou rezultat notabil cu Măgura Cisnădie, clasându-se cu gruparea din Sibiu pe poziția a 5-a în Liga Florilor la handbal feminin, cu 52 de puncte.

Reprezentanta micuței localități din județul vecin se mândrește cu faptul că în cei 6 ani petrecuți pe prima scenă a reușit trei calificări în competițiile continentale, pregătindu-se ca la toamnă să evolueze iar în EHF European League.

“În ceea ce ne privește, este o clasare mai mult decât onorabilă, un rezultat foarte bun, raportat la ce forță financiară au avut echipele cu care ne-am duelat”, a apreciat Alexandru Weber. Cu un punct în urma Gloriei Buzău (ocupanta poziției a 4-a), Măgura a devansat echipe cu pretenții precum Rapid București (locul șase), Gloria Bistrița (locul 7) și Dunărea Brăila (locul 8).

“Știm ce bugete au avut echipele cu care ne-am bătut, unele mult superioare nouă. Și tocmai de aceea suntem mândri de ce am realizat. Am terminat la un punct de locul al 4-lea, însă raportat la Gloria Buzău am fost «peste» la atac și apărare. În acest sezon, noi am mizat pe calitate, având la dispoziție un lot restrâns numeric, format din numai 13 handbaliste, dintre care trei portari”, a adăugat antrenorul din Alba.

Originar din municipiul Sebeș, un oraș ce are tradiție pe harta sportului de pe semicerc autohton, dar care acum nu mai activează la niciun nivel handbalistic, Weber este de peste 6 ani la cârma echipei sibiene, părăsind HC Alba Sebeș în 2014, după ce a ratat, la Sibiu, barajul de accedere în primul eșalon, fiind substituit de Teanu Popa. Și fiecare stagiune a însemnat o ridicare a ștachetei performanței: 2015 – promovarea la baraj, 2016 – locul 12 în Liga Națională (și menținerea pe prima scenă, la baraj), 2017 – locul 9, 2018 – poziția a treia, medalie națională, urmată de debutul fructuos în cupele europene; 2019 – o altă prezență în grupele EHF; 2020 – locul al 7-lea în momentul întreruperii campionatului, după 17 etape, din cauza pandemiei de coronavirus; 2021: locul 5 și prezență pentru a treia oară în ultimii 4 ani în competițiile continentale.

*Nu sunt în “Top 6” ca buget!

Conform unor informații publicate de Fanatik, pe primele 6 locuri în handbalul feminin românesc în privința bugetelor se găsesc următoarele echipe: CSM Bucureşti – 3,5 milioane de euro, Minaur Baia Mare – 3 milioane de euro (cu echipa de handbal masculin și cea de fotbal din Liga a 3-a), Gloria Bistriţa – 2,5 milioane de euro, Rapid – 2 milioane de euro, SCM Râmnicu Vâlcea – 2 milioane de euro, Dunărea Brăila – 1,7 milioane de euro, Gloria Buzău – 1,7 milioane de euro, iar Măgura Cisnădie nu se regăsește în “Top 6” ca forță financiară.Concluziile acestei ediții a Ligii Florilor: *CSM București este calificată direct în grupele Ligii Campionilor; *Minaur Baia Mare va solicita wild-card pentru participarea în Liga Campionilor; *SCM Rm. Vâlcea și Gloria Buzău sunt sigure de prezența în EHF European League; *Măgura Cisnădie și Rapid au solicitat wild-card pentru participarea în a doua competiție europeană; *Activ Ploiești, U Cluj Napoca și CSM Galați au retrogradat în liga a doua; *SCM Craiova și Dacia Mioveni au susținut un baraj de rămânere în prima ligă, cu Corona Brașov și CSM Roman, reușind să se salveze.

Sursa foto: Măgura Cisnădie (facebook)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Premiere a echipei de fotbal U19 de la CSM Unirea Alba Iulia: Trofeul, medaliile și tricourile de campioni trimise de FRF înmânate de autoritățile locale

Ziarul Unirea

Publicat

în

Premiere a echipei de fotbal U19 de la CSM Unirea Alba Iulia: Trofeul, medaliile și tricourile de campioni trimise de FRF înmânate de autoritățile locale Primarul Gabriel Pleșa, viceprimarul Marius Filimon, Radu Urcan – directorul CSM Unirea, președintele secției de fotbal Mihai Dăscălescu și directorul sportiv Dan Iordăchescu au înmânat, marți, 1 iulie 2025 echipei […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Înotători de la LPS Alba Iulia, la Campionatele Naționale de copii

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotători de la LPS Alba Iulia, la Campionatele Naționale de copii Reprezentanții Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia au participat în ultima perioadă la Campionatele Naționale de Copii, întreceri de anvergură desfășurate la două categorii de vârstă. Citește și: FOTO: LPS Alba Iulia, locul 3 la Cupa Flykick la înot! 31 de medalii de aur […]

Citește mai mult

Sport

România și-a depus oficial candidatura pentru organizarea Campionatelor Mondiale de culturism și fitness din 2027: Alba Iulia are o triplă campioană națională la această disciplină

Ziarul Unirea

Publicat

în

România și-a depus oficial candidatura pentru organizarea Campionatelor Mondiale de culturism și fitness din 2027: Alba Iulia are o triplă campioană națională la această disciplină Președintele Federației Române de Culturism și Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, director executiv al Federației Mondiale de Culturism și Fitness, a anunțat, luni, 30 iunie 2025 că România și-a depus oficial […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea