Actualitate

Angajări în armată – MApN a scos la concurs peste 2.700 de posturi de soldat gradat profesionist

Ioana Oprean

Publicat

în

Angajări în armată – Ministerul Apărăii Naţionale a scos la concurs un număr de 2.725 de posturi de soldat gradat profesionist, potrivit unui anunț publicat, recent, pe site-ul Ministerului.

soldatiCandidaţii trebuie să aibă cel puţin 18 ani împliniţi până la data începerii programului de instruire şi cel mult 50 de ani împliniţi până la data încheierii primului contract de angajare. Totodată, candidaţii trebuie să fi absolvit învăţământul obligatoriu şi să facă dovada absolvirii acestuia, până la data începerii programului de instruire.

Candidaţii care optează pentru arma „auto” trebuie să posede permis de conducere auto de categoriile B şi C.

De asemenea, condiţia aceasta este necesară şi pentru arma „geniu”, însă doar pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto.

Candidaţii care se află în rezervă trebuie să fie de acord să renunţe la gradul dobândit anterior şi deţinut ca rezervist, după angajarea în armată. Nu în ultimul rând, candidaţii care optează pentru profesia de soldat şi gradat profesionist în arma „aviaţie”, specialitatea „însoţitor de bord-paramedic”, trebuie să deţină o diplomă de absolvire a unei şcoli sanitare postliceale.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult