Actualitate

Andrei Andreicuț, în mesajul de Crăciun: Familia, biserica și școala, datoare să se preocupe de formarea copiilor și tinerilor

Dragoş Suciu

Publicat

în

Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț, a spus, luni, în mesajul său de Crăciun transmis credincioșilor, că trei instituții sunt datoare să se preocupe de formarea tinerilor și copiilor: familia, biserica și școala.

Mitropolit_Andrei_Andreicut”Tragedia de la Colectiv ne-a făcut să medităm asupra datoriei pe care o avem față de copii, față de tineri. (…) Omul, ca să fie om, trebuie să fie format. (…) Trei instituții sunt datoare să se preocupe în mod deosebit de formarea copiilor și tinerilor. Este vorba de familie, de biserică și de școală. (…) Fiind bine crescuți tinerii, avem toate șansele ca în viitor să fie oameni deosebiți. (…) Lipsa unei educații potrivite în familie se vede mai târziu și (…) o educație completă presupune neapărat și o educație religioasă”, a menționat Andrei Andreicuț, citat de Agerpres.

În mesajul său de Crăciun, Andrei Andreicuț a prezentat și Pastorala prilejuită de Nașterea Domnului, intitulată ”Copiii și tinerii bine educați devin cu vârsta tot mai înțelepți”.

Citește și ÎPS Irineu: Din fiecare praznic al Crăciunului să facem un prilej de a ne întâlni cu Dumnezeu întrupat

”În spiritul Evangheliei Lui dorim să-i formăm pe tineri. Din păcate, cele trei instituții, Familia, Biserica și Școala, n-au făcut tot ce trebuie în acest sens. Pe fondul lipsei noastre de implicare, de apropiere și de înțelegere, pe bună dreptate tinerii și-au arătat nemulțumirea. Prilejul l-a oferit catastrofa de la Clubul Colectiv. Și astăzi ne doare sufletul atât pentru tinerii ce-au suferit acolo, cât și pentru părinții lor. Sigur că ne-am arătat compasiunea și le-am împărtășit durerea făcând ceea ce puteam noi face. Pe lângă rugăciunile organizate, începând cu Piața Catedralei din Cluj și în multe biserici, studenții teologi, în mod organizat, au donat sânge. Apoi s-a făcut o colectă în toată Arhiepiscopia, adunându-se suma de 255.279 lei, acțiune pentru care le mulțumim preoților și credincioșilor noștri. Banii nădăjduim să ajungă acolo unde este mai mare nevoie”, se spune în Pastorala mitropolitului Andrei Andreicuț, potrivit Agerpres.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]

Citește mai mult

Actualitate

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult